Interviu în exclusivitate cu vicepreşedintele CNS, Géza Borsos

borsos_geza_tn
Sursa:
www.szekelyhon.ro

Contestatarii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) au înfiinţat recent o nouă organizaţie, numită Consiliul Autodeterminării Secuieşti (CAS) care, asemănător Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), va funcţiona ca o mişcare a căror membrii sunt absolut nemulţumiţi de activitatea desfăşurată de CNS, condus de Balázs Izsák, aşa cum a declarat fondatorul CAS, profesorul universitar pensionar Károly Csiby.

În acest context l-am întrebat pe vicepreşedintele CNS, Géza Borsos, care este opinia sa despre noua mişcare şi cum reacţionează celelalte organizaţii maghiare?

„În asemenea situaţii, când se înfiinţează o nouă formaţiune, celelalte organizaţii manifestă o atitudine nervoasă. Apariţia CAS a fost necesară din cauza faptul că CNS a renunţat la atribuţiile sale şi a deviat de la calea autodeterminării secuieşti”, a explicat Géza Borsos.

La întrebarea, dacă CAS a fost înfiinţată ca o organizaţie de opoziţie a CNS, Géza Borsos a răspuns categoric că nu este o opoziţie internă. „Nu sunt membru al CAS, sunt doar simpatizantul acestei mişcări, însă sunt de acord cu criticile formulate la adresa CNS. CAS îşi asumă sarcina de care s-a dezis CNS, care nu mai luptă pentru dreptul la autodeterminare al secuilor, ci încearcă să promoveze drepturile minoritare ale secuilor”.

La întrebarea: prin ce mijloace se va face cunoscut CAS şi ce mijloace va folosi pentru atingerea scopurile stabilite, vicepreşedintele CNS a spus că este doar un observator şi în măsura în care poate, va susţine această mişcare din punct de vedere ideologic pentru a urma calea asumată acum, iar în ceea ce priveşte mijloacele – „ei sunt în măsură să decidă asupra lor”.

La întrebarea: cum va reacţiona CNS la înfiinţarea noii mişcări, Géza Borsos ne-a răspuns:

„Deocamdată nu am avut posibilitatea de a vedea, cu toate că sunt vicepreşedintele CNS. Însă, pot să vă spun că în ultimii ani nu am fost la nicio întâlnire în cadrul căreia să avem o discuţie sau să adoptăm o poziţie comună. Prin urmare, Comisia Permanentă al CNS practic nu mai funcţionează. Azi, CNS funcţionează ca o acţiune privată a câtorva persoane”

De menţionat că în data de 9 octombrie, în comuna Ciumani, a avut loc adunarea constituantă a Consiliului Autodeterminării Secuieşti, la care membrii fondatori au adoptat actul constitutiv şi regulamentul de bază al organizaţiei.

Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = 6

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.