Gábor Vona – Jobbik trebuie să dea dovadă de forţă şi credibilitate pentru ca în 2018 să ia locul Fidesz-ului

VONA
Sursa:szebbjovo.hu

În opinia preşedintelui partidului de extremă dreaptă din Ungaria, formaţiunea sa trebuie să dea dovadă de forţă şi de credibilitate pentru ca în 2018 să ia locul Fidesz-ului, informează MTI. Această afirmaţie a fost rostită de Gábor Vona la o conferinţă de presă susţinută recent la Budapesta cu prilejul aniversării a 12 de ani de la înfiinţarea Jobbik.

Preşedintele Jobbik şi-a exprimat convingerea că partidul său a parcurs un drum lung, devenind dintr-o organizaţie de studenţi un partid “care este atacat din toate părţile”, fiind cel mai serios rival al Fidesz. Jobbik are deja un electorat bine format, iar la alegerile parţiale a obţinut rezultate bune, a spus Gábor Vona. El a mai menţionat că este tot mai mare numărul intelectualilor, artiştilor, sportivilor şi oamenilor de ştiinţă care susţin acest partid, ceea ce are o importanţă decisivă din punctul de vedere al capacităţii de guvernare. Gábor Vona a făcut o diferenţiere între partidele secolului XX şi cele din secolul XXI. În opinia sa, Fidesz şi Partidul Socialist Ungar (PSU) sunt formaţiuni ale secolului trecut, în timp ce Jobbik şi LMP (o Altfel de Politică – ecologist) sunt partide contemporane. Ceea ce este nu numai o diferenţă de generaţie, dar şi de atitudine politică, a mai spus Gábor Vona, care a adăugat că Fidesz şi PSU au creat o divizare inutilă, iar Ungaria va putea să prospere numai dacă va reuşi să lichideze această divizare.

Preşedintele Jobbik a vorbit şi despre nevoia existenţei unui nou centru politic, care în opinia sa trebui să fie modern şi să promoveze o politică conservatoare, caracteristică partidelor populare. Ceea ce nu înseamnă că Jobbik se îndreaptă spre centru, mai degrabă societatea se apropie de Jobbik, a subliniat Gábor Vona. Dreapta şi stânga au încetat, de fapt, să mai existe, nu au în spate nicio bază. De multe ori s-a dovedit despre programul lor că ceea ce a fost primit cu rezerve de fapt a fost salvarea ţării. Un exemplu este şi criza imigranţilor, a arătat preşedintele Jobbik. Potrivit lui Gábor Vona, pentru a obţine schimbarea guvernului, Jobbik trebuie să dea dovadă de organizare şi de forţă, trebuie să facă şi “muncile mărunte”, şi trebuie, de asemenea, să fie credibil.

Pe de altă parte, Fidesz nu a întârziat să reacţioneze la afirmaţiile preşedintelui Jobbik. Biroul de Presă al grupului parlamentar al Fidesz a menţionat într-un comunicat remis Agenţiei ungare de Presă MTI: “Jobbik a fost dus de Gábor Vona în cele mai grave scandaluri de corupţie din Europa şi a fost subordonat puterilor străine”. Grupul parlamentar al Fidesz a mai precizat. “Gábor Vona a trădat, prin promovarea politicii antieuropene şi pro-islamiste, atât Europa, cât şi statele naţionale, la fel ca stânga din Ungaria, care susţine imigrarea nelimitată”. Potrivit Fidesz, nu este nicio diferenţă între Gábor Vona şi Ferenc Gyurcsány, ambii servesc aceloraţi scopuri. Cunoaştem că partidul lui Ferenc Gyurcsány este finanţat de la Bruxelles şi de George Soros, iar Gábor Vona încă mai este dator cu un răspuns cetăţenilor ungari, precum şi autorităţii anticorupţie, cu privire la ce fel de interese străine slujeşte Jobbik, care se declară un partid naţional, dar pentru câţi bani face acest lucru”, a conchis comunicatul Fidesz.

Traducerea: Péterffy Tünde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.