Cult latent al mareşalului Antonescu

În România există un cult latent al mareşalului Antonescu, care în timpul celui de-al doilea război mondial a condus, în mod autoritar, România – asemănător lui Miklos Horthy – şi a ordonat deportarea mai multor mii de evrei din România, informează în ediţia sa online din 7 iunie ziarul Népszabadság.
După schimbarea regimului unele forţe au încercat să reabiliteze pe mareşal, condamnat pentru săvârşirea crimelor de război şi executat în 1946. În eforturile de reabilitare ale mareşalului Atonescu, partidele de extremă dreapta, mai cu seamă Partidul România Mare (PRM), s-au bucurat de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). În întreaga ţară au fost amplasate statui în memoria fostului acolit al lui Hitler, iar în 25 de oraşe ale ţării străzile purtau numele mareşalului. În anii 2000, la Târgu Mureş, oamenii erau nevoiţi să treacă pe Bulevardul Ion Atonescu dacă doreau să ajungă la Monumentul victimelor Holocaustului.
Pe 1 iunie 2001, la comemorarea a 55 de ani de la executarea mareşalului Ion Antonescu, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi fostul membru al Gărzii de Fier, Iosif Constantin Drăgan (primul milionar în dolari, în România) au dezvelit statuia lui Antonescu în cadrul unei mari ceremonii, în curtea unei biserici.
Cazul a stârnit un imens ecou naţional, iar rezultatul final a fost acela că Guvernul condus de premierul social-democrat, Adrian Năstase, a interzis, printr-un ordin, funcţionarea organizaţiilor fasciste, xenofobe şi rasiste, folosirea simbolurilor, precum şi cultivarea cultului personalităţii ale acelor persoane care îşi asumă asemenea ideologii sau care au fost condamnate pentru crimele săvârşite împotriva umanităţii. Statuile lui Ion Antonescu au fost demolate, iar denumirile străzilor care purtau numele lui, au fost schimbate.
Dincolo de toate acestea, cultul personalităţii mareşalului Antonescu există încontinuare, într-o stare latentă. Dintre politicienii partidelor considerate democratice, reprezentate în Parlamentul român, singurul care încurajează cultul personalităţii lui Antonescu este şeful statului, Traian Băsescu. Şi îl încurajează atât de mult, încât în luna iunie a anului trecut a intrat într-un conflict diplomatic cu Moscova. La comemorarea invaziei Basarabiei din 1941, Traian Băsescu a declarat cu lacrimi în ochi că în locul lui Antonescu şi el ar fi ordonat armatei române să treacă Prutul, informează sursa citată.
Referitor la persoana mareşalului Ion Antonescu nu există un  consens nici măcar între istorici. Unii îl consideră un erou naţional, care a încercat să recupereze în perioada celei de-a doua decizii de la Viena teritoriile pierdute de România dincolo de Prut, iar alţii susţin că a adus mari daune ţării din cauza deciziilor politice şi de comandant, care erau greşite.

În România, în viaţa politică de azi, se vorbeşte deschis despre faptul că cei mai cunoscuţi scriitori români, precum şi filosoful Emil Cioran şi istoricul religiilor, Mircea Eliade, au fost consideraţi de Occident, în perioada interbelică, drept ideologi antisemiţi. Cei doi au susţinut Garda de Fier a lui Corneliu Zelea Codreanu. Cu toate că operele lor sunt incluse în programa şcolară gimnazială, respectiva materie de învăţământ trece cu vederea acest capitol al activităţii desfăşurate de cei doi.

magyarul 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = 5

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.