26838_orbanputyin“Ungaria este interesată de normalizarea relaţiilor între Europa şi Rusia, precum şi între Ungaria şi Rusia, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, în momentul primirii sale de către preşedintele rus Vladimir Putin la reşedinţa sa din Novo-Ogariovo. Preşedintele rus a apreciat calitatea relaţiilor ruso-ungare. Conferinţa de presă susţinută după întrevedere s-a desfăşurat tot într-o atmosferă de de prietenie. După cum s-a aflat la această conferinţă de presă, Rusia este pregătită să îşi îndeplinească întocmai angajamentul asumat cu privire la extinderea centralei nucleare de la Paks.

În primele momente ale discuţiilor, la care a avut acces presa, premierul ungar i-a mulţumit preşedintelui rus pentru eforturile depuse “în vremuri grele pentru prietenia ruso-ungară”, scrie MTI. “Poate sună exagerat, dar putem afirma că ceea ce este bun în relaţiile noastre se datorează nouă, iar ceea ce nu este bun, nu se datorează nouă”, a declarat Viktor Orbán. Vladimir Putin a evidenţiat, referindu-se la vizita sa efectuată exact cu un an în urmă la Budapesta, că s-au înregistrat multe progrese în chestiunile discutate anul trecut. De asemenea, Vladimir Putin şi-a exprimat dorinţa ca relaţiile ruso-ungare să rămână în continuare într-o atmoseferă de prietenie. Preşedintele rus şi-a exprimat satisfacţia şi a salutat calitatea relaţiilor bilaterale ungaro-ruse. “Suntem mulţumiţi de natura relaţiilor, în pofida problemelor cunoscute şi a diminuării volumului schimburilor comerciale, a subliniat Vladimir Putin, care a caracterizat Ungaria drept un partener vechi şi de încredere al Rusiei.

Relaţiile UE-Rusia şi Paks II

La conferinţa de presă care a avut loc după consultări, cei doi oficiali au abordat mai multe domenii. Premierul Viktor Orbán a precizat că la mijlocul anului nu se pot prelungi în mod automat sancţiunile la adresa Rusiei impuse de Uniunea Europeană, deoarece pe acest subiect trebuie purtată o dezbatere deschisă. Potrivit premierului Ungariei, Uniunea Europeană şi Rusia trebuie să identifice cât mai rapid posibilităţile de cooperare economică, în caz contrar vor rămâne în urmă în competiţia economică mondială. “Ritmul de creştere al economiei Uniunii Europene este lent, de aceea UE nu îşi poate permite luxul să nu coopereze cu toată lumea care ar putea contribui la dinamizarea economiei”, a precizat premierul ungar. Viktor Orbán a mai evidenţiat că în relaţiile bilaterale, în toate domeniile, au fost înregistrate progrese şi – după cum a afirmat – economia Ungariei nu poate funcţiona fără Rusia. De asemenea, Viktor Orbán a numit acordul încheiat cu Rusia cu privire la dezvoltarea centralei nucleare de la Paks drept afacerea secolului. “Ungaria consideră nefondate disputele internaţionale referitoare la extinderea centralei nucleare de la Paks, deoarece cele două ţări colaborează în acest domeniu din ani 60, iar acum cele două părţi nu au făcut altceva decât să prelungească această colaborare. Datorăm recunoştinţă Rusiei, pentru că a manifestat disponibilitate în vederea prelungirii acestei cooperări”, a subliniat Viktor Orbán. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat că Rusia este gata să îşi îndeplinească întocmai angajamentele asumate cu privire la extinderea centralei nucleare de la Paks.

 Gazele vor curge în continuare

Acordurile pe termen lung privind furnizarea gazelor naturale ruseşti către Ungaria vor fi prelungite până la sfârşitul anului 2019, a informat Agenţia rusă de Presă TASS, care s-a referit la unele documente pregătite pentru întâlnirea premierului Viktor Orbán cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Prezicerile s-au adeverit. La conferinţa de presă comună, care urmat după discuţiile cu premierul ungar, Vladimir Putin a confirmat că valabilitatea acordurilor privind furnizarea gazelor naturale ruseşti către Ungaria a fost prelungită până la sfârşitul anului 2019. Potrivit preşedintelui Vladimir Putin, cooperarea în domeniul energiei electrice va rămâne o prioritate în relaţiile bilaterale ungaro-ruse. Putin a numit constructive relaţiile ruso-ungare.

Vladimir Putin s-a referit şi la faptul că autorităţile de la Moscova salută participarea firmelor ungare la construirea infrastructurii în vederea organizării Campionatului Mondial de Fotbal de către Rusia, în 2018, şi nu va rupe contractele deja încheiate. “Două firme din Ungaria şi-au exprimat dorinţa pentru executarea unor astfel de lucrări”, a spus preşedintele rus, fără a numi firmele respective. După cum a adăugat, una din firme a renunțat la intenţia sa, în timp ce cealaltă va participa în această muncă de pregătire. “În opinia mea nu numai această firmă, dar şi alţi intreprinzători ar putea participa la această muncă”, a mai spus Vladimir Putin.

Există domenii de care Putin este mulţumit

Salutându-l pe premierul Ungariei, preşedintele Rusiei și-a exprimat satisfacţia referitoare la calitatea relaţiilor ruso-ungare. Vladimir Putin a recunoscut că schimburile comerciale între cele două ţări s-au diminuat. „Cu toate problemele pe care le cunoaştem şi cu diminuarea schimburilor comerciale, suntem mulţumiţi de caracterul relaţiilor existente” – a declarat Vladimir Putin. „Contăm foarte mult pe faptul că proiectele pe care le-am discutat anul trecut în timpul vizitei mele în Ungaria vor înregistra progrese în direcţia finalizării” – a afirmat Vladimir Putin.

Cifrele nu sunt foarte bune

Potrivit Agenţiei de Presă TASS, investiţiile ruseşti în Ungaria se ridică la cifra de 1,5 miliarde de dolari, în timp ce investiţiile firmelor ungare în Rusia sunt în valoare de două miliarde de dolari. Cei mai mari investitori ungari în Rusia sunt OTP Bank, compania farmaceutică Richter Gedeon şi compania petrolieră MOL. Anul trecut, volumul schimburilor de mărfuri a scăzut la 4,7 miliarde de dolari, în descreştere cu 40%, iar în ultimii doi ani schimburile comerciale au scăzut la jumătate. Potrivit planurilor, preşedintele Rusiei şi premierul Ungariei vor trece în revistă măsurile menite menţinerii şi consolidării relaţiilor economice şi comerciale, într-o perioadă în care Uniunea Europeană a impus sancţiuni economice la adresa Rusiei. Cu toate că departamentul de comunicare al Guvernului Ungariei a dorit să abată atenţia opiniei publice de la chestiunea modernizării centralei nucleare de la Paks, această investiţie se va afla în mod sigur în centrul discuţiilor între Vladimir Putin şi Viktor Orbán, a informat portalul mno.hu

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: www.vg.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


9 + 2 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.