hans-g-klemm-Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a sosit într-o vizită de două zile în județele Covasna și Harghita. Ambasadorul american s-a întâlnit luni cu prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, cu preşedintele CJ Harghita, Csaba Borboly, şi cu primarul oraşului Miercurea Ciuc, Róbert Ráduly.

La scurta conferinţă de presă care a urmat după convorbiri, Hans Klemm a arătat că le-a explicat celor doi interlocutori care sunt prioritățile sale ca ambasador, cum ar fi promovarea securității celor două țări, prosperitatea, democrația, o guvernare puternică și liberă, dar și respectarea minorităților.

Hans Klemm și-a exprimat dezamăgirea că în prezent nu sunt companii americane care să investească în Harghita și a adăugat că va “ține minte” și la întoarcerea în București va aborda acest subiect cu reprezentanții firmelor din SUA aflați în România, când le va împărtăși impresiile, în urma vizitei în acest județ.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat, la rândul său, că printre problemele care au fost aduse în atenția ambasadorului american se numără cea a regionalizării, restituirea proprietăților bisericești, relațiile interetnice și problema investițiilor.

“Am spus că noi am dori o altfel de regionalizare, dar în primul rând o modernizare și o debirocratizare. Am vorbit despre restituție, despre proprietățile private în Ciuc și despre ceea ce nu a fost retrocedat Bisericii, ceea ce este important pentru noi. Am vorbit despre economie și am spus că așteptăm investiții din partea Guvernului României și chiar am discutat și despre oportunități de investiții din partea SUA, pentru că este binevenit orice investitor, și am discutat si despre problema relațiilor interetnice, am prezentat ghidul de bună colaborare pe care intenționăm să-l punem în aplicare , dar din păcate suntem atacați la instanță”, a relatat Borboly Csaba.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a declarat presei că, în cadrul întâlnirii cu ambasadorul SUA, a prezentat opinia legată de regionalizare și a vorbit despre restituirea bunurilor bisericești, despre faptul că elevii maghiari nu reușesc să promoveze examenul de bacalaureat “pentru că nu primim o posibilitate de a învăța ca o limbă nematernă limba română”.

Hans Klemm s-a întâlnit și cu prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, care a declarat că au purtat o discuție “extrem de interesantă” despre relația dintre România și SUA și despre parteneriatul strategic, despre care ambasadorul american ar fi spus că “este mai puternic ca oricând”.

“Este o onoare ca Excelența sa să fie prezent într-o vizită oficială în județ și să facă o radiografie corectă a situației de aici, fie că ne referim la situația socială, economică sau la alte aspecte. Am avut o discuție extrem de interesantă astăzi despre relația dintre cele două state, România și SUA, despre parteneriatul strategic și, așa cum afirma și domnul ambasador, acesta este mai puternic ca oricând”, a declarat prefectul județului Harghita.

Referitor la chestiunea privind drapelul secuiesc, ambasadorul a pledat pentru stabilirea unui cadru legal ferm şi drept, scrie portalul de limbă maghiară Maszol.ro.

După întâlnirile cu oficialii județului, ambasadorul SUA la București a vizitat Biblioteca Județeană “Kájoni János”, unde a făcut o donație de carte și a inaugurat “Raftul American”.

Redacţia

Foto: www.szekelyhon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


+ 4 = 9

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.