Parlamentul European a votat Raportul Sargentini privind situaţia statului de drept în Ungaria

Marţi a avut loc o dezbatere în Parlamentul European despre Raportul Sargentini privind situaţia statului de drept din Ungaria, iar miercuri în şedinţa plenară a fost votat acest document cu 338 de voturi pentru, 197 împotrivă şi cu 48 de abţineri.

Pentru adoptarea raportului a fost nevoie de peste două treimi din voturi exprimate, precum şi de susţinerea majorităţii absolute a europarlamentarilor, respectiv de cel puţin 376 de voturi valabil exprimate. Abţinerea de la vot nu a fost considerată ca vot exprimat. A fost nevoie şi de susţinerea cel puţin parţială a Partidului Popular European (PPE), al cărui membru este şi FIDESZ. Potrivit informaţiilor de presă, au votat cu DA şi partidele membre ale PPE din Belgia, Finlanda, Grecia, Olanda, Portugalia şi Suedia.

Potrivit documentului elaborat de eurodeputatul olandez Judith Sargentini, membru al Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, şi aprobat anterior cu o largă majoritate în comisia de specialitate a PE, în Ungaria există pericolul încălcării grave a valorilor UE, ceea ce justifică demararea procedurii prevăzute în Articolul 7 al Tratatului de bază al UE.

În urma votării raportului, cazul statutului de drept din Ungaria va ajunge în Consiliul Uniunii Europene – care reprezintă guvernele statelor membre ale UE – care va decide cu o majoritate de patru cincimi, dacă reprezintă un pericol real faptul că în Ungaria sunt ştirbite valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

Textul raportului conţine multe chestiuni îngrijorătoare referitoare la constituţionalitate, sistemul electoral, independenţa justiţiei, corupţie, libertatea de exprimare, situaţia vieţii ştiinţifice, libertatea religioasă, drepturile minorităţilor şi ale azilanţilor şi aplicarea tratamentului în  mod egal.

Articolul 7 prevede o precedură din mai multe etape, care în cazul încălcării grave a valorilor UE poate însemna chiar şi suspendarea dreptului de vot în Consiliul Europei sau alte sancţiuni, dar în acest sens este nevoie de susţinerea în unanimitate a tuturor ţărilor membre ale UE, ceea ce este exclus în opinia analiştilor.

Péter Szijjártó: A fost un demers politic

Decizia adoptată miercuri de Parlamentul European a fost o răzbunare meschină a politicienilor pro-migraţie, a declarat ministrul ungar de externe la o conferinţă de presă susţinută la Budapesta imediat după rezultatul votului din Parlamentul European privind Raportul Sargentini. Péter Szijjártó a subliniat că a fost un demers politic. Decizia a fost luată împotriva Ungariei, deoarece ţara  a demonstrat că migraţia nu este un proces necesar şi trebuie stopat, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

Referitor la vot, Péter Szijjártó a declarat că decizia a fost fraudată, deoarece nu au fost luate în considerare şi abţinerile de la vot, ceea ce este o contradicţie flagrantă faţă de toate acordurile din Parlamentul European.

Decidenţii au ştiut exact că Ungaria nu va accepta niciodată politica pro-migraţie, iar în acest sens cetăţenii ungari şi-au exprimat ferm oponiile lor.  Cetăţenii Ungariei au hotărât că „numai noi putem decide, cu cine vrem şi cu cine nu vrem să coabităm, iar apărarea graniţelor Ungariei este obligaţia Guvernului de la Budapesta, a subliniat oficialul ungar.

Raportul este un rechizitoriu politic

Referitor la Raportul Sargentini, ministrul ungar de externe a menţionat că documentul este plin de minciuni calificate, este un rechizitoriu pro-migraţie împotriva Ungariei. Dezminţirea minciunilor cuprinse în acest raport a fost trimisă tuturor europarlamentarilor, a adăugat Péter Szijjártó, care a mai precizat că raportul conţine 69 de constatări, din care 13 se referă la cazuri care au fost deja reglementate de Ungaria pe calea negocierilor. În alte 19 cazuri procedura este în derulare între Guvernul ungar şi instituţiile europene, însă şi acestea apar ca acuzaţii în acest rechizitoriu.

Rechizitoriul conţine 378 de puncte false, neîntemeiate şi care aduc ofensă la adresa Ungariei. Documentul acuză Ungaria de antisemitism, cu toate că nu în Ungaria se dau foc caselor evreilor în vârtsă, a arătat ministrul ungar de externe.

Sursa:hirado.hu

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto:CursDeGuvernare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = 9

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.