Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie nu a fost validat

Puţin peste 20% dintre cetăţenii cu drept de vot au participat la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, astfel că prezenţa în cele două zile a fost insuficientă pentru ca această consultare populară să fie validată.

Potrivit datelor publicate de Biroul Electoral Central, voturile au fost numărate la toate cele 19.040 de secţii de votare.  Din cei 18.279.011 de cetăţeni cu drept de vot aproximativ 3.857.308 de alegători şi-au exprimat opţiunea la urne.

Pentru a fi validat era necesar ca 30% din electorat să participe la referendum.

Pentru redefinirea familiei tradiţionale în Constituţie au votat 3.531.732 de cetăţeni, ceea ce înseamnă o majoritate de 91,56%, 249.412 de alegători au respins această iniţiativă,  ceea ce a reprezentat 6,47% din voturi, iar 76.111 de voturi au fost invalide.

Potrivit Partidului Civic Maghiar (PCM), faptul că referendumul care a avut loc în data de 6 şi 7 octombrie pentru redefinirea familiei în Consituţie a fost invalidat nu înseamnă că poate fi pusă sub semnul întrebării instituţia familiei şi importanţa acesteia într-o societate.

PCM a subliniat, într-un comunicat remis luni Agenţiei ungare de Presă MTI că familia este comunitatea cea mai firească a vieţii, este elementul cel mai străvechi care comportă în sine propriul său scop, iar baza acestuia o constituie căsătoria între un bărbat şi o femeie.

PCM le-a mulţumit tuturor celor care au participat la referendum, mai ales celor acre au votat cu “DA”. Reprezentanţii partidului au precizat că şi în viitor vor atrage atenţia asupra pericolului expansiunii ideologiilor liberale false care pledează pentru o societate deschisă, pentru o ordine mondială fără valoare, care este în contradicţie cu valorile reale ale comunităţii.

Sursa: MTI

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto:HotWeek.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = 16

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.