Pesonalităţi maghiare cu care se mândreşte România (II)

Áron Tamási (1897-1966)

S-a născut la Lupeni, judeţul Harghita. A fost cel mai mare scriitor al secuilor. Pentru el cea mai mare valoare a fost viaţa, de viaţă îl leagă conştiinţa dăinuirii pe pământul natal. Convieţuirea era pentru el nu numai constrângere, ci o aptitudine, şi i-a considerat pe toţi fii ai fiecărei naţiuni de rang egal.

În toamna anului 1923 pleacă în America la invitaţia unchiului din partea mamei sale şi va trăi şi munci aici până în primăvara anului 1926, când se întoarce acasă.

După Trianon şi în Transilvania a trebuit reorganizată viaţa spirituală. După întoarcerea sa, Áron Tamási îşi asumă un rol activ atât în viaţa literară, cât şi în viaţa publică. Aşa cum a făcut-o şi în nuvelele sale, şi în acest domeniu a promovat munca creatoare de zi cu zi şi convieţuirea paşnică a naţionalităţilor.

„Cea mai mare consolare şi răsplată ar fi pentru viaţa mea, dacă între poporul român şi maghiar ar putea fi creată o înţelegere într-un mod liniştitor. Oamenii fac pacea, să fim, deci, oameni, pentru ca noi să putem rămâne maghiari şi români”, a mărturisit Áron Tamási.

Foto: Cultura.hu

Béla Bartók: (1881-1945)

A fost un pianist, compozitor, muzicolog, cercetător al folclorului românesc.

În perioada 1908-1917, a înregistrat în 12 judeţe din Transilvania 3404 cântece şi dansuri româneşti. Iată mărturia compozitorului maghiar, cu renume mondial:

„Eu am fost primul care am cules peste trei mii de cântece populare româneşti. Întreaga mea culegere în limba română, chiar şi pe cele pe care le voi culege de-acum încolo, le-aş dona, cu plăcere, unei biblioteci din Bucureşti. Ceea ce aş dori cel mai mult este ca măcar între noi şi România să se păstreze pacea. Dar, orice s-ar întâmpla, voi rămâne fidel muncii mele: consider că este scopul vieţii mele continuarea şi încheierea studierii muzicii populare româneşti. Aşa de mult râvnesc după puţin cântec românesc sau după o vorbă românească. M-am împrietenit cu românii. Maghiarii, românii şi slovacii trebui să ţină unul la altul. Adevărata mea idee călăuzitoare este ideea înfrăţirii popoarelor”. (1912)

Foto: Pressalert

György Bözödi (1913-1989)

Născut la Bözöd, azi Bezid, judeţul Mureş, a fost  un scriitor, sociolog și istoric maghiar din România.

În proza maghiară din România s-a remarcat în anii 1930 prin prezentarea în mod real a vieţii şi tradiţiilor poporului, în special a secuilor. Ca istoric şi traducător se afirmă doar după 1944. Preferinţele sale ca traducător se îndreaptă spre proza românească a secolului al XX-lea, a cărei ambianţă socială este apropiată propriei sale creaţii.

În versiunea maghiară dată de Bözödi apar astfel „Dulăii” lui Zaharia Stancu (1957), „Bărăgan”, de Valeriu Emil Galan, (vol. I, 1956; vol. II, 1961) şi „Pădurea Spânzuraților”, de Liviu Rebreanu, (1956, Târgu Mureş). Tot în anii ’50, el realizează mai multe traduceri din folclorul românesc.

Foto: Eirodalom

Realizat de: Balázs Magdolna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = 9

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.