Papa Francisc a acceptat invitaţia unei ţări în care până acum nu a mers niciodată vreun suveran pontif. Aşadar, Papa Francisc este primul suveran pontif care se va deplasa la Peninsula Arabică, unde va efectua o vizită, în februarie 2019, în Capitala Emiratelor Arabe, Abu-Dhabi, a anunţat joi Vaticanul. Potrivit anunţului, Papa Francisc a acceptat invitaţia moştenitorului tronului, şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, şi a comunităţii catolice din această ţară. Capul Bisericii Catolice va participa la o întâlnire interconfesională.

Vizita Papei Francisc, care va avea loc între 3 şi 5 februarie anul viitor, într-o ţară majoritar musulmană, va pune accentul pe tema păcii interconfesionale.

Vicarul Apostolic din Arabia Saudită, episcopul Paul Hiner, a mulţumit Guvernului Emiratelor Arabe pentru posibilitatea ca Papa Francisc “să oficieze o slujbă religioasă într-un loc public din Abu-Dhabi. Practicarea religiei creştine sau a altor religii diferite de islam nu este permisă în orice ţară din Golful Persic. În timp ce creştinii din Emiratele Arabe şi Kuwait se pot ruga în biserici, în Arabia Saudită este interzisă practicalrea unei alte religii decât islamul.

Sursa: infostart.hu

Traducerea:Péterfi Tünde

Foto:Alfahir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


2 + = 10

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.