A fost lansat programul Anul Copiilor Maghiari din Afara Graniţelor Ungariei, iar pentru acest an tematic Guvernul de la Budapesta a alocat în total un miliard de forinţi, a anunţat marţi, la Budapesta, secretarul de stat pentru politică naţională.

Árpád János Potápi a subliniat că 80% din aceşti bani vor fi distribuiţi în cadrul unor proiecte. În martie va fi lansată o licitaţie pentru proiecte în valoare de 600 de milioane de forinţi şi, la fel ca şi anul trecut, firmele maghiare, organizaţiile bisericericilor şi unele ONG din afara graniţelor Ungariei vor beneficia şi în acest an de sprijinul Guvernului ungar, pentru desfăşurarea unor activităţi de sprijinire a familiilor cu copii.

Árpád János Potápi  a mai spus că familiile maghiare din afara graniţelor Ungariei care în 2018 au solicitat sprijin material în cadrul Programului  “Cordonul ombilical”, anul acesta vor primi aşa-numitele pachete pentru nou-născuţi. Secretarul de stat a precizat că Executivul de la Budapesta va sprijini şi alte programe în cadrul acestui an tematic, astfel că va creşte de câteva ori suma alocată anul acesta pentru copiii maghiari din afara graniţelor ţării.

Sursa:MTI

Traducerea: Páterfy Tünde

Foto:Boon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


1 + = 3

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.