Guvernul Ungariei va sprijini cu 160 de milioane de forinţi pregătirea liturghiei celebrate la Şumuleu Ciuc de Papa Francisc

Guvernul Ungariei va sprijini cu aproximativ 160 de milioane de forinţi pregătirile pentru liturghia care va fi celebrată pe 1 iunie, la Şumuleu Ciuc, de Papa Francisc, a anunţat luni, la Şumuleu Ciuc, secretarul de stat pentru relaţii cu biserica şi cu minorităţile naţionale din cadrul Cancelariei premierului Ungariei, după ce s-a deplasat împreună cu părintele Urbán Erik, responsabilul zonal al Ordinului Franciscan, şi cu coordonatorul eparhial al vizitei papale, Balázs Sajgó, la faţa locului, unde Sanctitatea Sa va celebra liturghia, loc în care în prezent se desfăşoară lucrările de reabilitare.

Cu ajutorul Guvernului ungar, platoul unde va fi oficiată slujba, altarul Hármashalom, aflat între muntele Şumuleul Mic şi Şumuleu Mare, va fi extins şi va fi aşezat şi un mobiler nou. De asemenea, va fi reabilitată şi Casa Jakab Antal din Şumuleu Ciuc, unde după liturghie Suveranul Pontif va servi prânzul.

Miklós Soltész a declarat presei: Guvernul de la Budapesta nu poate să se amestece în organizarea unui eveniment care va avea loc pe teritoriul unei alte ţări, dar poate acorda un ajutor organizatorilor evenimentului faţă de care întreaga comunitate maghiară manifestă un mare interes.

Secretarul de stat a mai precizat că Executivul ungar susţine material anumite investiţii care şi după vizita papală vor servi mult timp comunităţii maghiare şi a amintit în acest sens de reabilitarea altarului Hármashalom şi a Casei Jakab Antal.

De asemenea, Guvernul ungar va contribui şi la acoperirea unor cheltuieli necesare pentru îndeplinirea unor sarcini în timpul vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc, vizită care va avea o durată de doar câteva ore. “Suveranul Pontiv a transmis că vizita sa trebuie să slujească păcii între naţionalităţile şi comunităţile din zonă, iar Şumuleu Ciuc va îndeplini acest rol. Toate celelalte lucruri despre care auzim nu au nicio importanţă”, a subliniat oficialul ungar, care a menţionat: cei care au fost deja la Şumuleu Ciuc de Rusalii, au  simţit, cu siguranţă, că evenimentul reprezină o posibilitate pentru reîncărcarea spirituală a comunităţii maghiare.

“De această bucurie vor avea parte toţi cei care vor fi participa la liturghia celebrată de Suveranul Pontif”, a mai spus secretarul de stat, care a i-a îndemnat pe oameni să fie prezenţi la Şumuleu Ciuc în  număr cât mai mare, la slujba care va fi oficiată pe 1 iunie. “Înscrierile pentru participare s-au încheiat, dar această procedură se referă doar la locul împrejmuit, deoarece slujba va putea fi urmărită şi de dincolo de zona de protecţie”, a conchis Miklós Soltész.

Sursa: MTI

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto:Erdély.ma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = 14

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.