Viktor Orbán – Uniunea Europeană, doar un mijloc şi nu un scop pentru maghiari

La alegerile europarlamentare, chestiunea numărul unu a fiecărei ţări europene este migraţia, iar cea mai mare întrebare a viitorului este dacă vor putea fi apropiate diferitele opinii privind migraţia şi dacă se va restabili unitatea UE, deoarece până acum nu a dat rezultate nicio încercare făcută în acest sens, a declarat miercuri, la Cluj-Napoca, premierul Viktor Orbán.

În prelegerea susţinută la Universitatea Sapientia, premierul ungar a subliniat: În legătură cu migraţia, gândirea politică europeană s-a divizat. În timp ce Occidentul se gândeşte „cum să trăim împreună”, noi, cei din Europa Centrală, ne gândim ce trebuie să facem ca să nu fim nevoiţi să trăim împreună cu imigranţii.
Viktor Orbán crede că cei din Occident vor să elimine diferenţele, vor „ca şi noi să îi lăsăm pe imigranţi să intre pe teritoriile ţărilor noaste, într-un număr mare, şi – în opinia lor – astfel se va restabili unitatea europeană. Noi credem că nu trebuie să plătim acest preţ”, a afirmat premierul Ungariei, care a adăugat: Migraţia este un proces care provoacă schimbări majore, imigranţii nu vin din regiuni care au vreo legătură cu Uniunea Europeană, ci vin din civilizaţii care diferă de cea creştină, astfel că se crează în mod obligatoriu o populaţie amestecată. Potrivit doctrinei liberale, soluţia pentru rezolvarea acestei situaţii ar fi dacă toată lumea ar renunţa la toate tradiţiile, ceea ce din punctul de vedere al stângii europene ar fi o evoluţie de dorit, pentru formarea unei epoci post-naţionale şi post-creştine, iar din această cauză stânga liberal nici nu doreşte să stopeze migraţia, a mai declarat Viktor Orban.

Potrivit premierului ungar, în timp ce cetăţenii central-europeni vor ca în toate documentele comune europene referitoare la migraţie să fie prevăzut faptul că migraţia trebuie oprită, alte ţări mai degrabă vor să gestioneze migraţia. Cetăţenii central-europeni se opun acestei intenţii, deoarece nu vor o populaţie amestecată, fiindcă nu există nici un exemplu pozitiv în acest sens. Premierul ungar a subliniat: Noi oferim tinerilor maghiari o viaţă maghiară creştină, care se dezvoltă permanent şi în care siguranţa le este asigurată. „Suntem în faţa porţii marilor vremuri şi posibilităţi”, a adăugat Viktor Orbán. Şeful Executivului de la Budapesta a mai precizat: În următorii zece ani, maghiarii, în special cei din Ungaria, vor păstra cultura creştină, şi de aceea, Ungaria va oferi o viaţă plină de siguranţă acelor tineri care îşi vor păstra identitatea maghiară, oferindu-le totodată locuri de muncă şi creştere economică.

Viktor Orbán a subliniat: Maghiarii vor să dăinuie şi vor să îşi continue istoria de o mie de ani, în acele locuri în care s-a format această istorie, în pofida faptului că suveranitatea lor se află într-o provocare permanentă. Din această perspectivă, trebuie văzut ce fel de politică europeană este bună pentru maghiari. Premierul a menţionat: Maghiarii urmează şi o politică demografică, cu toate că în Uniunea Europeană această politică a fost considerată neviabilă. Maghiarii îşi asumă în mod deschis acest stil de politică, deoarece „nu vor ca numărul lor să scadă, motiv pentru care vor să îşi consolideze şi să îşi apere familia.

Premierul ungar s-a referit şi la faptul că maghiarii promovează o politică antimigraţionistă. Ajutorul trebuie dus la cei care au probleme, iar nu aduse problemele aici. Noi acordăm ajutor celor care sunt în necaz, într-o măsură care depăşeşte starea actuală a economiei ungare, chiar şi peste posibilităţile şi puterile noastre. Premierul Ungariei a subliniat: Maghiarii construiesc o naţiune mondială, în condiţiile în care în fiecare colţ al lumii trăiesc maghiari şi este important ca noi să putem crea o legătură între părţile naţiunii noastre care trăiesc dispersat, pentru ca ele să se dezvolte ca o naţiune mondială, fiind la fel de important ca noi să depunem eforturi pentru dezvoltarea resurselor noastre, pe care să le împărţim în mod raţional între maghiarii din lume. O componentă a acestui efort este şi consolidarea poziţiei Budapestei, deoarece Capitala Ungariei poate arăta lumii ceea ce numim noi maghiarime. Trebuie contrabalansată presiunea asimilării – a continuat Viktor Orbán – , trebuie să fim suficient de puternici, pentru ca cei care s-au născut maghiari în teritorii cu o populaţie mixtă să poată dăinui.

Potrivit premierului ungar, maghiarii mai promovează şi o politică de suveranitate. Această politică cuprinde statutul nostru de membru al NATO, fiind foarte bine că suntem şi în UE, deoarece astfel putem servi mai uşor scopurile noastre naţionale. Iar, din punctul de vedere al finanţării statului, nu ne este indiferent cui suntem datori, fiind important ca datoria statului să fie în mâinile maghiarilor, iar statul să fie dator faţă de propriii cetăţeni, decât faţă de altcineva. Premierul a subliniat: UE nu este un scop pentru maghiari, ci este un mijloc. Este o obligaţie politică să putem răspunde concret la întrebarea cine suntem şi „de ce dorim un loc sub Soare”.

În opinia premierului, „suntem o rasă unică, avem o rădăcină culturală, o istorie şi o limbă specifice, care nu pot fi amestecate cu ale altora. Pe de altă parte, avem dreptul la existenţă, deoarece oferim performanţe lumii, care fără noi nici nu s-ar fi născut şi nu ar putea fi nici în viitor”, a subliniat Viktor Orbán, care a adăugat: Este şi azi valabilă ideea că „motivul tradiţional al caracterului maghiarilor este că vor să evite din instinct destinul unui popor slugarnic, nu vor să fie supuşii numănui şi cred că oricare supunere sau superioritate trebuie să aibă un motiv clar şi demn. Trebuie să promovăm o politică geo-strategică, trebuie să construim relaţii în toate direcţiile, în aşa fel încât şi nouă să ne fie bine”, a conchis premierul Viktor Orbán.

Sursa: Magyar Hirlap

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto:Index.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = 10

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.