15 mii de euro sprijin pentru micii fermieri, oferiți de Guvernul României

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat în data de 12 iulie 2019 că în cursul acestei luni se va deschide sesiunea de depunere a proiectelor, fapt pentru care micii fermieri au la dispoziție varianta finală a ghidului pentru obținerea de finanțări nerambursabile de până la 15 mii de euro prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020. Micii fermieri din România sunt sprijiniți să obțină ajutor financiar, din fonduri puse la dispoziție de Uniunea Europeană.

Micii fermieri pot primi, prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, finanţare în valoare de 15 mii de euro, care este 100% nerambursabilă. Suma de bani se acordă, în cazul proiectelor câștigătoare, în două tranşe: 75% din cuantum la primirea deciziei de finanţare şi 25% în momentul în care obiectivele propuse printr-un plan de afaceri sunt realizate.

Submăsura 6.3 din PNDR 2020 a beneficiat de o atenţie foarte mare din partea solicitanţilor de fonduri, fiind una dintre cele mai accesate. Până în acest moment, AFIR a finanţat efectiv 26.859 de ferme mici, în valoare de peste 203 milioane euro din care 2.209 proiecte, în valoare de peste 33 de milioane de euro, vizează zona montană.

Plăţile făcute de AFIR în conturile micilor fermieri, până în acest moment, au depăşit 154 de milioane de euro.
Ghidului solicitantului pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 a fost publicat vineri pe pagina oficială de internet a AFIR.

Sursa: AGERPRES

Foto:Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = 10

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.