europa_parlament3Nu demult, Ungaria a fost un exemplu important în cea ce priveşte lupta pentru libertate. Azi, tot aici, în Ungaria, ziariştii şi organizaţiile societăţii civile luptă pentru libertatea de exprimare, a declarat reprezentantul OSCE pentru libertatea media, Dunja Mijatović, în cadrul dezbaterii care a avut loc în Parlamentul Eropean cu privire la situaţiei mass-mediei din Ungaria, informează cotidianul ungar Népszabadság. Dunja Mijatović a precizat, totodată, în cadrul mesajului său video transmis participanţilor dezbaterii, că Ungaria este un exemplu remarcabil, fiindcă în ultimii ani a constatat că “libertatea presei nu poate fi luată drept bani buni (ca din oficiu n.r.), iar dacă este lezată  vreodată, cu greu poate fi recuperată”.

Redactorul şef al ziarului online Origo a fost brusc concediat în urma publicării unor articole critice la adresa Guvernului ungar, a amintit europarlamentarul austriac Ulrike Lunacek, vicepreşedinte al Grupului Verzilor Europeni, care a mai adăugat că potrivit analizei Guvernului Orbán, televiziunea RTL Klub Ungaria difuzează prea multe informaţii negative, în comparaţie cu televiziunea TV2, care este un post echilibrat. “De ce se ocupă oare, cu aşa ceva Guvernul?”, s-a întrebat Ulrike Lunacek, sublinind: “Nu tocmai este democratic că televiziunea RTL Klub trebuie să plătească taxe mult mai mari, faţă de ceilalţi, şi numai pentru că Executivul de la Budapesta consideră că nu este suficient de echilibrată”.

Dezbaterea  nu s-a axat numai asupra măsurilor adoptate de Guvernul-Fidesz şi în general pe Ungaria, ci pe noi, pe cetăţenii europeni, a arătat europarlamentarul liberal din Olanda, Sophie in ‘t Veld. Politicienii au inclus în Tratatul de bază al Uniunii Europene valorile europene, însă acestea vor trebui să fie promovate şi înfăptuite de cetăţeni. Potrivit europaramentarului olandez, problema nu este cu anumite legi adoptate de Ungaria, ci de efectul luat în ansamblu al acestor documente, iar tendiţa care se conturează este, într-adevăr, îngrijorătoare. Sophie in ‘t Veld a ţinut neapărat să menţioneze că la elaborarea Legii privind mass-media din Ungaria a contribuit îndeaproape şi Tibor Navracsics, candidatul Ungariei pentru fotoliul de Comisar European pe probleme de  cultură, educaţie şi politici pentru tineri. Despre Navracsics a vorbit şi directorul general al televiziunii RTL Klub,  Dirk Gerkens, care a aminit că în răspunsul său adresat Comisiei pentru cultură şi educaţie a Parlamentului European a precizat: “Libertatea şi diversitatea mass-mediei are o importanţă decisivă pentru o societate democratică. Regret că în trecut, Guvernul ungar – din care numai fac parte – nu a acordat uneori o importanţă cuvenită acestui important aspect”. Referitor la taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, Gerkens a spus că vor apela la toate mijloacele juridice şi se vor pregăti pentru o bătălie pe termen lung.

Măsurile adoptate de Guvernul Fidesz au fost analizate marţi în faţa unui public mai larg, iar situaţia privind respectarea drepturilor fundametale ale omului în Ungaria a fost înscrisă, la iniţiativa Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraților (S&D) în agenda şedinţei plenare a Parlamentului Europeran. Este o altă chestiune că atât influenţa Parlamentului, cât şi a Comisiei Europene este limitată, iar măsurile de fond vor putea fi adoptate doar de Consiliul Uniunii Europene, care este un pol de decizie important pentru UE. Nu este întâmplător că anul trecut, în poziţia sa adoptată, Parlamentul European a “constatat cu decepţie că singura intituţie a UE, Consiliul Uniunii Europene – care reprezintă guvernele statelor membre – este tăcută în continuare, în timp ce Parlamentul şi Comisia Europeană, precum și Consiliul Europei, OSCE, ba mai mult, şi Guvernul SUA şi-au exprimat îngrijorările lor din cauza situaţiei create în Ungaria.

Traducerea: Balázs Magdolna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


8 + 1 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.