borbely
Sursa: maszol.ro

Interviu cu vicepreşedintele politic al UDMR, László Borbély

Aşa cum se poate observa şi din titlul interviului, întrebarea pe care am adresat-o vicepreşedintelui politic al UDMR s-a referit la noua situaţie a Uniunii, în care se află după intrarea sa în opoziţie, respectiv la o eventuală reînoire a acestei formaţiuni politice. Iată, răspunsul domnului László Borbély, oferit portalului nostru:

„Nu este vorba despre o reînnoire propriu-zisă, ci de aducerea unor mici modificări în strategia UDMR în perspectiva pregătirilor alegerilor din 2016. Este vorba despre o mai mare deschidere către electoratul maghiar şi de  îmbunătăţirea procesului de comunicare. Ceea ce am reprezentat timp de 25 de ani, vom duce mai departe. Desigur, suntem într-o nouă situaţie, suntem o formaţiune politică în opoziţie, avem mai multe idei, care pot fi concretizate prin organizarea unor consfături, mese rotunde, seminarii. De asemenea, intenţia noastră este de a realiza un dialog între majoritate şi minoritate. Realizarea acestui dialog cu majoritatea este importantă pentru acceptarea propunerilor noastre, fie este vorba despre autonomie sau despre alte chestuni. Acesta ar fi unul dintre planurile noastre pentru acest an. După cum am observat, în cadrul comunităţii maghiare diferenţele de opinii nu sunt prea mari, nici în privinţa autonomiei şi nici în privinţa principiilor de bază. Mai degrabă este vorba de cele două organizaţii politice maghiare care periodic încearcă să acumuleze capital politic prin lansarea unor atacuri la adresa UDMR. În acest sens, trebuie să facem o distincţie între Partidul Civic Maghiar, cu care deja avem încheiată o înţelegere, astfel că vom continua dialogul cu PCM. Iar în ceea ce priveşte Partidul Popular Maghiar din Transilvania, situaţia este puţin mai complicată, deoarece pe parcursul anilor PPMT a demonstrat de mai multe ori incapacitatea sa de a susţine un dialog. Această formaţiune a obţinut rezultate deplorabile şi la alegerile prezidenţiale. Desigur, trebuie să găsim calea spre consens. Avem concepţii diferite, dar cred că le putem armoniza în ceea ce priveşte şi năzuinţele de autonomie. Pe lângă aceste probleme mai sunt şi alte chestiuni care apar în viaţa politică română, cum ar fi, de exemplu, modificarea Legii electorale sau a Constituţiei. La ultima întâlnire care am avut-o cu şeful statului am propus semnarea unui pact între majoritate şi minoritate, pentru ca minoritatea maghiară să nu mai depindă de statutul UDMR, adică dacă este sau nu la guvernare. Sunt multe probleme, dar am speranţa că în acest an vom putea face un pas înainte. Vom vedea şi atitudinea şefului statului faţă de chestiunile minorităţilor maghiare. Aşadar, aceste aspecte sunt, printre altele, priorităţile noastre”.

La întrebarea, dacă s-a pus problema solidarizării tuturor formaţiunilor maghiare, László Borbély declarat:

„Întotdeauna a planat ideea de solidarizare, dar organizaţia căreia i-a fost încredinţată reprezentarea intereselor maghiarilor, în urma alegerilor şi a voinţei electoratului, este UDMR care reprezintă aceste interese atât în Parlamentul român, cât şi în majoritatea consiliilor locale. Desigur trebuie să avem un dialog, dar probabil nu vom ajunge niciodată la un numitor comun în toate chestiunile. Important, însă, este ca în problemele de bază să încercăm să ne înţelegem. Cele două organizaţii maghiare ne atacă periodic, încearcă să formuleze critici la adresa noastră, dar este un lucru firesc, face parte din viaţa politică. Important este să găsim, într-adevăr, o cale comună în problemele fundamentale. Repet, nu sunt pesimist, după părerea mea putem discuta despre aceste chestiuni, dar aşa cum spune şi proverbul „o rândunică nu aduce primăvara”.

Referitor la unele informaţii de presă, potrivit cărora, tot mai mult se consolidează poziţia UDMR în Ţinutul Secuiesc, iar astfel secuimea nu este ameninţată de asimilare, în timp ce în celelalte regiuni din Transilvania numărul maghiarilor se diminuează drastic, scindarea este tot mai mare, vicepreşedintele politic al UDMR a subliniat:

„Trebuie să acordăm o atenţie fiecărei comunităţi maghiare. Desigur, pericolul este mai mare în cazul comunităţilor maghiare care sunt dispersate şi trebuie să avem o mai mare atenţie pentru aceste comunităţi, ceea nu înseamnă că vom ignora obiectivele din Ţinutul Secuiesc. Trebuie să reprezentăm un echilibru pentru ca toată lumea să simtă că este reprezentată, că UDMR acordă atenţie pentru fiecare comunitate maghiară”.

Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


1 + 6 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.