Ungaria și România își derulează exporturile de cereal prin portul Constaţa

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CNAPM) Constanța S.A. estimează pentru anul acesta realizarea unui volum total de peste 23,4 milioane tone marfă operată din tranzitul de cereale, ceea ce i-ar conferi celui mai important hub cerealier de la Marea Neagră primul loc la nivel european pe acest segment specializat.

Directorul general al CNAPM Constanța, Nicolae Dan Tivilichi, a declarat, pentru AGERPRES, că se așteaptă ca până la sfârșitul anului prin terminalele specializate din Portul Constanța să fie operate cu trei milioane de tone de cereale mai mult față de sezonul trecut și astfel hubul constănțean să-și mențină supremația la nivel european, obținută anul trecut, când a detronat pentru prima dată după mulți ani portul francez Rouen.

În Portul Constanța operează zece terminale de cereale cu o capacitate totală autorizată pentru depozitare de peste 1,2 5 milioane de tone de cereale.

Prin terminalele de grâne ale portului Constanța se derulează și exporturi agricole ale Serbiei, Ungariei, Bulgariei și Austriei și tot de aici se fac expediții către: Albania, Algeria, Bangladesh, Brazilia, Cipru, Croația, Egipt, Etiopia, Israel, Irak, Japonia, Coreea de Sud, Kuweit, Liban, Pakistan, Portugalia, Georgia, Germania, Grecia. De regulă, prin danele specializate ale Portului Constanța tranzitează cereale și către: Austria, Bulgaria, Ungaria, Moldova, Serbia, Ucraina, Croația, Germania, Slovacia.

Sursa: Agerpres

Foto: Depositpfotos

Lasă un comentariu


8 + = 17

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.