Guvernul Ungariei va finanţa 66 de investiţii mari în Ţinutul Secuiesc

Guvernul Ungariei va finanţa în cadrul programului de dezvoltare economică a Ţinutului Secuiesc 66 de mari proiecte de investiţii în domeniul industriei de prelucrare a produselor agroalimentare, a informat Fundaţia Pro Economica.

Potrivit comunicării fundaţiei, din cele 72 de proiecte depuse, comisia de specialişti a respins doar şase proiecte. Bugetul alocat pentru proiectele câştigate este aproximativ de 24 de miliarde de forinţi (peste 73 de milioane de euro). Dintre proiectele câştigătoare 31 provin din judeţul Harghita, 18 din judeţul Covasna şi 17 din judeţul Mureş. Solicitanţii ale căror proiecte au fost respinse au dreptul să depună contestaţie. După evaluarea eventualelor contestaţii, fundaţia va demara procedura de pregătire a documentelor contractuale în vederea obţinerii finanţării pentru proiectele câştigătoare.

Mónika Kozma, directorul executiv al Fundaţiei Pro Economica, a declarat Agenţiei ungare de Presă MTI că doar IMM-uri au fost eligibile să depună proiecte, iar statul ungar va finanţa cincizeci la sută din suma totală a investiţiei. Investitorii trebuie să asigure restul de cincizeci la sută din surse proprii sau din credite bancare. Mónika Kozma a precizat: contribuţia proprie (cota-parte) reprezintă condiţia semnării contractului de finanţare.

Directorul executiv al fundaţiei a mai menţionat că majoritatea proiectelor se referă la dezvoltarea firmelor care déjà funcţionează, dar au fost şi proiecte de investiţii în tehnologii ecologice.

Principalul obiectiv al programului de susţinere a marilor investiţii în agricultură este crearea unor unităţi industriale
agricole de tip integrator care prin activitatea lor vor asigura  dezvoltarea pe termen lung a sectorului agricol din Ţinutul Secuiesc.

Grupul de specialişti în domeniul juridic, tehnic şi financiar care a evaluat proiectele a propus spre finanţare acele proiecte care asigură integrarea în lanţul agroalimentar, sunt sustenabile şi pot funcţiona pe termen lung.

Sursa:hirado.hu

Traducerea:Péterfy Tünde

Foto:Punctul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = 8

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.