Politicienii din București au criticat, nu o dată, implicarea omului de afaceri
În 29 noiembrie 2020, cotidianul Magyar Nemzet (apropiat al guvernului din
Ungaria), scria – În prezent, George Soros nu are nicio miză în România,
deoarece a câștigat lupta ideologică, a afirmat analistul politic român,
Bogdan Duca, potrivit căruia toate cele trei partide mari urmăresc linia
progresistă. Politologul s-a referit și la faptul că cei care îl critică pe George
Soros, respectiv organizațiile controlate de acesta, sunt imediat stigmatizați.
George Soros are propriul său partid în România, și anume: alianța politică
Uniunea Salvați România și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (USR-
PLUS), a declarat ziarului ungar ”Magyar Nemzet” politologul Bogdan
Duca. În opinia sa, ideologia progresistă a acestui partid este identică cu
ideologia soroșistă. La întrebarea legată de influența miliardarului american
în România, Bogdan Duca a spus că oamenii lui Soros pot fi deja
recunoscuți în partidele politice, de exemplu în Partidul Național Liberal
(PNL), aflat la guvernare, care din 2014 s-a apropiat mai mult de ideologia
progresiștilor. Organizațiile societății civile formate după 2012 – care sunt
controlate în marea lor majoritate de organizații neguvernamentale care au
legături sau rădăcini soroșiste – au asigurat o pătură de conducere partidelor
de dreapta din România.
Ziarul ungar „Magyar Nemzet” l-a întrebat pe Bogdan Duca, dacă se simte
influența lui Soros în campania electorală pentru alegerile parlamentare din
6 decembrie. „Este greu să dai un răspuns ferm la această întrebare. După
alegerile pentru Parlamentul European din 2019, disputa privind ,,progresul
versus suveranitate" nu a mai fost un element caracteristic al alegerilor
prezidențiale și al alegerilor locale. Arestarea președintelui Partidului Social
Democrat (PSD), Liviu Dragnea, și domesticirea, îmblânzirea PSD-ului au
pus capăt tuturor opozițiilor suveraniste. Astfel, nu putem vorbi de
amestecul miliardarului, deoarece nu există nicio miză pentru Soros. El a
câștigat lupta ideologică. Fiecare dintre partidele mari, respectiv USR-
PLUS, PNL și PSD joacă cartea progresistă, a mai spus Bogdan Duca.
Potrivit politologului constățean, Soros ar pierde, în mod cert,
o competiție de popularitate în rândul opiniei publice românești. „Dar exisă
ceva interesant: soroșismul se folosește de antipatia manifestată față de
miliardar. Liviu Dragnea și în general politicienii care au criticat influența
lui Soros în România, au fost prezentați drept adepții teoriilor
conspiraționiste, ca persoane cu deficiențe intelectuale, care cred în poveștile
conform cărora lumea este condusă de lideri bogați. Dacă te consideri un
intelectual, nu este, pur și simplu, sănătos să îl critici pe Soros, să analizezi
influența sa. Dacă procedezi astfel, de îndată ești stigmatizat, ești asemănat
cu adepții diferitelor teorii demente”, a declarat analistul. Bogdan Duca a
mai menționat: Societatea românească este prea puțin sau deloc informată în
legătură cu strategiile de apărare aplicate de diferite guverne împotriva
ideologiei miliardarului american, respectiv împotriva influenței ortăvitoare
a rețelei ONG-urilor controlate de Soros.
Așa cum a relatat recent și ziarul „Magyar Nemzet”, Dănuț Pop, președinte
al Partidului Ecologist Român – care s-a consolidat datorită unor politicieni
cunoscuți, care au plecat din PSD – a solicitat, printr-un comunicat,
expulzarea lui George Soros, din România. Președintele partidului
neparlamentar a pledat, în același timp, și pentru examinarea acelor
organizații care au primit sprijin material de la miliardarul american. Soros
revine din când în când în agenda politică de la București. În urmă cu doi
ani, Darius Vâlcov, consilierul premierului din aceea perioadă, Viorica
Dăncilă, a declarat: Fostul premier Dacian Cioloș – care înainte de alegerile
parlamentare din 2016, câștigate de PSD, a condus timp de un an România,
în fruntea unui guvern tehnocrat – este omul miliardarului american.
Consilierul ex-premierului Dăncilă a spus că, pentru Soros, România este o
firmă și dorește să pună în practică interesele sale de afaceri din România,
așa cum a procedat și în cazul Facebook, care l-a acuzat de manipulare
pentru diminuarea valorii acțiunilor portalului de socializare.
În 2017, Liviu Dragnea, președintele PSD, partid care atunci era principalul
component al Guvernului de la București, a prevăzut controlul unor ONG-uri considerate în România drept organizații de utilitate publică. Politicianul l-a criticat pe Geroge Soros și organizațiile finanțate de acesta. „Acest om, care poate a înființat diferite organizații în România, chiar din anii 1990, a finanțat doar răul: acțiunile finanțate de el nu au fost niciodată în beneficiul României”,a afirmat Liviu Dragnea. În cadul unui interviu realizat în urmă cu trei ani, fostul premier Victor Ponta a declarat, reacționând la remarca că unii susțin că rețeaua de tip Soros a avut, direct sau indirect, un rol în demitera sa, că: „Sunt semnale în acest sens”.
Sursa: magyarnemzt
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto:magyarnemzet.hu