Celebrul compozitor şi pianist maghiar Bartók Béla (1881-1945) s-a născut în 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare, în apropiere de Timișoara, unde a urmat primele clase. A început să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale, urmând apoi studii de pian şi componistică la Bratislava, iar ulterior cursurile Academiei Regale de Muzică din Budapesta. Şi-a continuat studiile la Oradea şi Bistriţa, apoi a studiat pianul şi compoziţia la Bratislava şi Academia Regală de Muzică din Budapesta. Primele sale lucrări au fost influenţate de muzica lui Richard Strauss.
Bartók a publicat lucrări care au devenit de referinţă pentru cercetarea etnomuzicală, printre acestea numărându-se cea din 1913, Cântece populare româneşti din comitatul Bihor.
Potrivit muzicologului Francisc László, Bartók a cules pentru prima oară cântece populare românești în octombrie 1908 de la patru țărănci din satul Podeni, din judeţul Cluj.
Béla Bartók s-a aplecat cu deosebire asupra creaţiei populare, iar pentru studierea acesteia a întreprins numeroase călătorii, prilej cu care a înregistrat un număr impresionant de cântece. A alcătuit cea mai bogată culegere de melodii populare româneşti (aproximativ 4.000): “Cântecele populare ale românilor bihoreni”; “Muzica populară românească din Maramureş”; “Dialectul muzical românesc din Hunedoara”, menţionează Agerpres.
Începând cu anul 1905, Béla Bartók studiază tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani. În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.
Legătura cu George Enescu este un fapt firesc, având în vedere personalitățile asemănătoare ale celor doi creatori de geniu.
Cei doi mari compozitori, George Enescu şi Béla Bartók, s-au născut în acelaşi an, 1881, Enescu la 19 august, în satul Liveni-Vârnav, jud. Botoşani, Bartók la 25 martie, la celălalt capăt al ţării, în oraşul bănăţean Sânnicolaul Mare.
O posibilă întâlnire a celor doi a avut loc, la Paris, în 1909.
La 20 februarie 1912, Enescu a concertat cu Filarmonica din Budapesta, având în programă „Simfonia spaniolă” de Eduard Lalo, dirijată de Kerner István, iar ultima întâlnire a lui Enescu cu publicul budapestan a avut loc în 24 noiembrie 1930. Atunci a intrepretat concertul numărul şapte de W.A. Mozart sub bagheta dirijorului Dohányi.
În toamna anului 1924 Societatea Compozitorilor Români a organizat la Bucureşti un concert dedicat operelor lui Bartók, în care George Enescu şi Béla Bartók au cântat împreună. Enescu a interpretat la vioară compoziţia lui Bartók, Sonata a II-a pentru vioară şi pian, iar Bartók l-a acompaniat la pian. Stima şi admiraţia lor reciprocă, ne rămân până astăzi amintiri de neşters: acel moment când Bartók a fost aşteptat la Bucureşti de însuşi Enescu, iar seara a fost invitat acasă de către marele maestru al muzicii româneşti din secolul XX.
Atât Bartók, cât si Enescu s-au exilat din cauza schimbărilor politice survenite ca urmare al celui de al doilea război mondial: Bartók emigrat datorită fascizării Ungariei lui Horthy, ca sa se stabilească în Statele Unite, unde, în ciuda asistenţei financiare si artistice primite, şi-a trăit cu dificultate exilul, murind după cinci ani. În această perioadă în exil a compus doar două lucrări: Concertul pentru Orchestra şi o Sonata pentru vioară dedicată lui Yehudi Menuhin – violonistul care a fost şcolit de Enescu…
George Enescu, impreună cu soţia sa şi-au părsit ţara după război, ca să-şi trăiasca ultimii ani de viaţă la Paris, într-o perioada intunecată a diasporei româneşti, potrivit site-ului romanianstudies.org.
Pagină realizată de: Péterfy Tünde
Foto:hetiujszo.ro/georgeenescu.ro