O jumătate de secol. Atât a trecut de când Biserica Reformată ”Calvineum”, a fost inaugurată în centrul Bucureștiului, la 31 octombrie 1974, după ce regimul comunist a demolat biserica de pe locul actualei „Sala Palatului”,  în 1959.

Cu ocazia aniversării, pe 27 octombrie, o slujbă de mulțumire și un program festiv i-au așteptat pe membrii bisericii și pe cei interesați din capitală. Protopopul Csaba Miklósi a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, pornind de la capitolul al IV-lea din Scrisorile către Filipeni: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri…” (6-7). „Astăzi este Ziua Recunoștinței aici, în centrul Bucureștiului. Ne exptimăm recunoştinţa noastră pentru cei peste două sute de ani de când există o comunitate reformată în capitală, și ne exprimăm recunoştinţa noastră mai ales pentru acest jumătate de secol de când reformații din acest mare oraș pot să-L laude pe Dumnezeu în actuala biserică a parohiei „Calvineum”. Mulțumim pentru har, pentru jertfa lui Hristos și mulțumim pentru faptul că și-a păstrat și le va păstra pe ale sale aici”, a subliniat protopopul Csaba Miklósi.

Copiii care frecventează şcoala de duminică au pregătit un program de poezie și muzică fiind acompaniaţi de cantorul d-na Irina Năstase, iar profesorul lor a fost Andrea Borbély.

Heraldistul Attila Szekeres din Sfântu Gheorghe a prezentat și înmânat stema și steagul congregaţiei realizate pentru această ocazie festivă, al cărui simbol este pasărea Phoenix argintie într-un câmp albastru, care reflectă multiplele renașteri ale parohiei, precum și cerul, adică inima care se ridică spre Dumnezeu din mâna care crește din coroană: „Îmi ridic inima către Tine și mă încred în Tine, Doamne”.

Ferenc Bogár, însărcinatul interimar cu afaceri al Ambasadei Ungariei la București, a dăruit bisericii un steag național, simbolizând unitatea națiunii maghiare.

Unul dintre momentele marcante ale ceremoniei a fost spectacolul  renumitului Cor de cameră feminin Musica Humana, care funcționează sub egida Bisericii Reformate „Cetatea Târgu Mureş”. Corul dirijat de Sikó Sidonia. a interpretat cântece extraordinare de J.S. Bach, Henry Purcell, Leo Delibes, Zoltán Kodály, Gyöngyvér Makkai, György Selmeczi.

Saluturile festive rostite cu acest prilej deosebit sunt elocvente: Să dea Bunul Dumnezeu credinţă şi speranţă congregaţiei, viaţă lungă bisericii reformate „Calvineum” care au trecut prin multe greutăţi timp de o jumătate de secol.

La „Calvineum”, timp de cinzeci de ani slujbele religioase au fost oficiate de doi preoţi. De congregaţia din Bucureşti s-a îngrijit începând de la festivitatea de inaugurare, care a avut loc pe 31 octombrie 1974, preotul Zoltán Zágoni Albu, până în luna mai 2002, când acesta a decedat fulgerător. Din toamna anului 2002 până în prezent, la „Calvineum” slujeşte preotul Béla Zsolt, care a prezentat pe scurt istoria bisericii.

Evenimentul s-a încheiat cu dezvelirea unei plăci comemorative şi depunerea unor coroane de flori, precum şi cu intonarea rugăciunii noastre naţionale la aniversarea a cinczeci de ani de la inaugurarea primei biserici moderne din România.

(dr. Éva Nagy, președinte al Asociației Prezbiterilor din Protopopiatul Reformat Brașov)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


7 + = 14

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.