
Sursa: kisujsag.ro
Premierul Victor Ponta a demis-o pe secretarul de stat Enikő Katalin Laczikó din funcţia de şef al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, în locul ei fiind numit fostul reprezentant în Parlamentul României al minorităţii tătare, Amet Aledi, scrie portalul kitekinto.hu.
Potrivit ordonanţei prim-ministrului, dată publicităţii săptămâna trecută, în Monitorul Oficial, Enikő Katalin Laczikó, propusă anterior în funcţia de şef al DRI de UDMR, va ocupa funcţia de adjunct al secretarului de stat al departamentului. Această funcţie a fost ocupată de Amet Aledin, astfel că s-a produs de fapt un schimb de funcţii la conducerea DRI.
Péter Kovács: UDMR este sancţionată de Victor Ponta
Potrivit preşedintelui executiv al UDMR, demiterea lui Enikő Katalin Laczikó are legătură cu votarea în Parlament a moţiunii de cenzură de către UDMR. După cum a amintit, DRI a fost condus de un politician al UDMR şi atunci când Uniunea s-a aflat la guvernare, şi atunci când a intrat în opoziţie, deoarece a reuşit să determine partidele aflate la guvernare să recunoască că este firesc ca reprezentanţii celei mai mari minorităţi naţionale autohtone din România să-şi propună un candidat la fruntea DRI.
Potrivit lui Kovács, acum se încearcă, totuşi, sancţionarea UDMR, deoarece a susţinut demiterea actualului Guvern. Péter Kovács crede că a avut dreptate preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, când i-a propus la începutul acestui an şefului statului român, Klaus Iohannis, încheierea unui pact al minorităţilor naţionale. „Atunci am solicitat ca reprezentarea minorităţilor, legea privind minorităţile şi aplicarea acesteia, să nu depindă de vântul politic. Respectiv, din cauza demiterii guvernului să nu fie demişi şi funcţionarii maghiari, să nu fie suprimate drepturile minorităţilor”, a menţionat Kovács, care a mai spus că în pofida faptului că demersul privind pactul nu a progresat, nu vor renunţa la această iniţiativă.
„Regretabil, dar guvernul are dreptul de a lua aceste decizii. Aşadar, pe lângă faptul că protestăm public faţă de această demitere şi propunem ca soluţie, pe termen mediu, încheierea acestui pact al minorităţilor, de fapt altceva nu avem ce să facem acum. Trebuie să atragem atenţia din nou şi din nou asupra faptului că problema minorităţilor nu poate fi subordonată politicii de zi cu zi”, a subliniat preşedintele executiv.
Péter Kovács a precizat că UDMR nu a susţinut textul moţiunii de cenzură înaintat în Parlament de PNL, ci a adoptat o poziţie împotriva Guvernului, deoarece funcţionarea Executivului prezintă mari deficienţe şi creează nemulţumiri în domeniul administrativ, economic şi social.
Grupul parlamentar al celorlalte minorităţi nu a avut cunoştinţă de această intenţie
Reprezentantul minorităţii bulgare din România, Nicolae Mircovici, a declarat portalului de limbă maghiară maszol.ro că grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, nu a avut cunoştinţă de intenţia premierului de a o demite pe secretarul de stat al UDMR din funcţia de şef al DRI. Cu toate că, luni, cu o zi înaine de a avea loc dezbaterea parlamentară a moţiunii de cenzură, grupul parlamentar al minorităţilor s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta.
„La această întâlnire nici nu s-a pus problema demiterii lui Laczikó Enikő Katalin. Cert este că această măsură nu a fost solicitată premierului de grupul minorităţilor, deoarece nu am avut nici un motiv în acest sens”, a precizat Mircovici, care a mai menţionat că grupul minorităţilor a colaborat foarte bine cu secretarul de stat membru al UDMR şi nu au nimic de obiectat în privinţa persoanei sale.”Nu ştiu ce se află în spatele acestei demiteri. Nu exclud nici faptul că Laczikó Enikő a fost dată la o parte din interior, în cadrul DRI”, a spus reprezentantul minorităţii bulgare din România.
Traducerea: Péterffy Tünde