Viktor Orbán este îngrijorat din cauza anchetelor demarate de autorităţile române împotriva unor politicieni maghiari din Transilvania

budappest
Sursa:www.mkp.sk

La reuniunea Consfătuirii Permanente Maghiare (MÁÉRT) de la Budapesta, premierul ungar Viktor Orbán şi-a exprimat îngrijorarea din cauza anchetelor demarate de autorităţile române împotriva unor politicieni maghiari din Transilvania. În acelaşi timp, Viktor Orbán a anunţat că Guvernul ungar ar putea să lanseze unele programe menite să îi ajute pe tinerii întreprinzători maghiari din afara graniţelor Ungariei, informează MTI.

În expozeul său, Viktor Orbán s-a referit la situaţia maghiarilor din fiecare ţară în parte din Bazinul Carpatic. Referitor la România, Viktor Orbán a subliniat: “Guvernul ungar constată o reîntoarecere în trecut în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor maghiare, iar în privinţa folosirii limbii materne se observă contestarea drepturilor europene ce i se cuvin acestei comunităţi”. De asemenea, premierul ungar şi-a exprimat nemulţumirea din cauză că nu se accelerază ritmul procesului de restituire a imobelor care au aparţinut înainte de comunism bisericilor şi comunităţilor maghiare. În opinia sa, nici situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş nu se îndreaptă spre o reglementare.

“Din cauza anchetelor demarate de autorităţile române împotriva unor politicieni maghiari, ne cuprinde mai degrabă un sentiment de îngrijorare, decât sentimentul că statul de drept ar învinge”. “Guvernul ungar consideră regretabilă politica promovată de autorităţile române în ultimii ani, care nu au încercat închegarea unei relaţii de colaborare între Bucureşti şi Budapesta”, a afirmat Viktor Orbán, care a subliniat: Ungaria acordă respectul cuvenit atât poporului român, cât şi liderilor săi aleşi. “Acum urmărim cu o atenţie plină de speranţe schimbările politice produse în România şi evaluăm situaţia”, a mai spus premierul ungar.

Prim-ministrul ungar a abordat şi chestiunea privind lansarea programului de burse prin care se va crea posibilitatea tinerilor maghiari pentru continuarea studiilor la toate instituţiile maghiare din Bazinul Carpatic. Viktor Orbán a mai subliniat: interconectarea învăţământului, a cunoaşterii şi economiei este una dintre cele mai importante chestiuni de strategie naţională pentru Ungaria. “Politica naţională a Ungariei ar putea fi ajutată de o puternică politică central-europenă. Invazia imigranţilor a adus la suprafaţă o realitate ştiută şi până acum, dar rareori recunoscută, anume că în regiune pot exista contradicţii serioase, dar sunt şi unele pericole în cazul cărora s-a dovedit că popoarele din Europa Centrală aparţin, totuşi, unei comunităţi, a mai precizat premierul Viktor Orbán, citat de sursa amintită.

Traducerea: Péterffy Tünde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.