Congresul FUEN de la Moscova – Un scurt interviu telefonic cu europarlamentarul Iuliu Winkler

În perioada 17-19 mai s-a desfăşurat, la Moscova, cel de-al 57-lea Congres al Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), fiind organizat de comunitatea germană din Federaţia Rusă reprezentată în cadrul FUEN de Asociaţia Internaţională a Germanilor din Rusia. Participanţii la congres au dezbătut trei teme majore: dreptul fundamental la folosirea limbii materne; caracterul multietnic al Federaţiei Ruse; Iniţiativa Cetăţenească Europeană.
Uniunea Democrată Maghiară din România a fost reprezentată la Congresul de la Moscova de deputaţii europeni Iuliu Winkler şi Sógor Csaba, precum şi secretarul internaţional Vincze Lórant.
În discursul susţinut în deschiderea lucrărilor Congresului, Iuliu Winkler a informat pe cea mai mare organizaţie umbrelă a minorităţilor etnice din Europa, FUEN, cu privire la măsurile antiminoritare ale noului Guvern român. Delegaţii la Congresul Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), de la Moscova, au adoptat în unanimitate o rezoluţie  care condamnă măsurile antiminoritare luate de actualul  Guvern român. Rezoluţia – însoţită de o scrisoare – a fost adresată premierului Victor Ponta, însă până în prezent nu au primit nici un răspuns.
După încheierea lucrărilor Congresului FUEN, l-am contactat telefonic, în ziua de 4 iunie, şi i-am adresat câteva întrebări europarlamentarului Iuliu Winkler. La întrebarea, dacă această rezoluţie va avea un efect juridic asupra maghiarilor din România, Iuliu Winkler a precizat că Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene este o organizaţie civilă şi nu are obligaţii de natură juridică faţă de guvernele europene. „Noi vrem să fim ambasadorii maghiarilor din Transilvania pentru a semnala şi apăra problemele lor la nivel european”, a mai afirmat Iuliu Winkler.
Una din temele lucrărilor Congresului s-a referit la  Iniţiativa Cetăţenească Europeană văzută ca o nouă şansă în apărarea drepturilor minorităţilor naţionale. Referitor la acest subiect, europarlamentarul Iuliu Winkler a precizat că toţi participanţii şi-au manifestat sprijinul pentru continuarea procesului pe care îl presupune lansarea Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE), pledând pentru începerea cât mai rapidă a acţiunii de strângere a semnăturilor. ICE trebuie să fie un numitor comun al intereselor comunităţilor naţionale europene, şi să asigure un sprijin cât mai larg, precum şi solidaritatea cât mai mare a membrilor comunităţilor. Din punct de vedere organizatoric, ICE este o mare provocare, deoarece iniţiatorii trebuie să-şi identifice în şapte sau în mai multe state membre ale UE acele organizaţii frăţeşti care asumă strângerea semnăturilor în conformitate cu legile ţării respective, inclusiv protecţia datelor personale în colectarea declaraţiilor de susţinere. Prin Iniţiativa Cetăţenească Europeană UE crează posibilitatea pentru cetăţenii europeni de a influenţa în mod direct procesul decizional, a afirmat Iuliu Winkler, adăugând că cele un milion de semnături trebuie să fie strânse din cel puţin un sfert din ţările membre ale UE. Dat fiind faptul că în prezent sunt 27 de state membre, semnăturile trebuie să fie strânse cel puţin din şapte state ale UE. De asemenea, organizarea ICE presupune şi asigurarea unui suport material semnificativ, a mai precizat europarlamentarul Winkler.
La o altă întrebare privind selectarea membrilor comitetului de iniţiativă, Iuliu Winkler a spus că încă nu a avut loc formarea acestui comitet, deoarece discuţiile se desfăşoară, deocamdată, la nivelul Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene.
La întrebarea privind participarea la Congresul-FUEN a altor organizaţii maghiare din România, cum ar fi, de exemplu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania sau Consiliul Naţional Secuiesc, deputatul european Iuliu Winkler a precizat că organizaţiile amintite nu sunt membre ale FUEN, astfel că nu puteau să fie prezente.
De menţionat că FUEN a fost înfiinţată în 1949, în acelaşi an în care a fost constituit Consiliul Europei. UDMR este membră a FUEN din anul 1991.
magyarul 

Lasă un comentariu


8 + = 14

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.