Poziţie adoptată de Academia Ungară de Ştiinţe faţă de scriitorul şi politicianul maghiar, József Nyirő

MTASpaţiile publice nu pot fi denumite după numele lui József Nyirő, susţine Academia Ungară de Ştiinţă (MTA). Astfel că în acest sens şi la Kecskemét trebuie aduse modificări, respectiv Consiliul Local trebuie să decidă între două nume posibile. Este incredibil, dar unul dintre candidaţi este Albert Wass, informează portalul nol.hu.

MTA s-a folosit de toate cunoştinţele sale diplomatice pentru ca într-un caz politic sensibil să nu deranjeze prea mult sensibilitatea Guvernului de la Budapesta. În final, a ajuns la conluzia că potrivit prevederilor legale este interzisă denumirea locurilor publice după numele lui József Nyirő.

Iată poziţia adoptată de Academia Ungară de Ştiinţă:

„József Nyirő (1889-1953) a fost un talent literar însemnat, fiind demne de amintit nuvelele sale, în special cele timpurii (În robia Domnului), precum şi romanele autobiografice. Până la începutul anilor 1940, respectiv până la cea mai importantă etapă a operei sale de viaţă, a reprezentat o poziţie democrată plebeiană de natură populară şi era membru al Comunităţii Literare Helikon din Transilvania.

Mai târziu a alunecat spre extrema dreaptă şi a devenit adeptul lui Ferenc Szálasy şi a participat la şedinţa Parlamentului crucilor cu săgeţi, din Sopron. A părăsit ţara împreună cu liderii crucilor cu săgeţi. A redactat mai multe ziare de orientare extremistă. Din punct de vedere politic, a rămas activ şi după emigrare, fără să-şi schimbe orientarea sa politică.

Actvitatea sa literară nu reflectă o viziune politică extremistă, însă în editorialele revistelor redactate de el regăsim, fără îndoială, asemenea viziuni. În aprecierea nuanţată a lui József Nyirő ar trebui separată – în  acord cu afirmaţia preşedintelui Parlamentului Ungariei, rostită la o conferinţă de presă susţinută pe 24 mai 2012, la Târgu Mureş –  activitatea sa politică de cea scriitoricească.

Legea privind denumirile locurilor publice nu permite, însă, o asemenea diferenţiere. Este indiscutabil că József Nyirő a contribuit activ pentru menţinerea unuia dintre sistemele totalitare din secolul XX, astfel că folosirea numelui său pentru denumirea unor spaţii publice – în pofida virtuţilor lui scriitoriceşti, indiscutabile, – este interzisă, conform literei legii. De menţionat că la Odorheiu Secuiesc o stradă a fost numită după numele lui József Nyirő, probabil cu ştirea şi autorizarea autorităţilor române”.

Consiliul Local din Kecskemét, va dezbate în zilelele următoare  schimbarea denumirilor mai multor locuri publice, printre care şi a celor care poartă numele lui József Nyirő. În acest sens există două propuneri: unul se referă la Antal Jakab (1909-1993), episcop catolic din Transilvania, colaboratorul episcopului Áron Márton, iar cealaltă propunere îl indică pe scriitorul Albert Wass.

Fundaţia Fapte şi Protecţie a propus schimbarea denumirilor mai multor străzi din Ungaria care poartă numele lui József Nyirő. Tibor Pásztor, reprezentant al fundaţiei, a declarat că propunerea privind Antal Jakab este nu numai acceptabilă, dar poate fi şi susţinută.

În schimb, Albert Wass este absolut inaccepatbil. Este posibil ca Albert Wass să nu poată fi clasificat, conform legii, printre cei care au participat la întemeierea şi funcţionarea sistemului totalitar, dar se ştie că a fost extremist de dreapta şi antisemit, spune Tibor Pásztor.

Traducerea: Péterffy Tünde

Foto:www.owl.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = 12

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.