
“Ungaria aplică un tratament inuman asupra imigranţilor pe care îi trimite înapoi în Serbia, ceea ce contravine prevederilor acordurilor internaţionale”, a declarat pentru BBC Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR).
UNHCR a criticat Ungaria din cauză că aproximativ 1300 de refugiaţi sunt blocaţi, în condiţii groaznice, la graniţa dintre Serbia şi Ungaria, după refuzul Ungariei de a-i lăsa să intre pe teritoriul ţării, informează portalul nol.hu.
Recent, şi Belgradul a acuzat Ungaria că prin retrimiterea imigranţilor în Serbia, Ungaria violează dreptul internaţional. Purtătorul de cuvânt al UNHCR de la Budapesta a declarat pentru BBC că este profund îngrijorat din cauză că imigranţii se află la graniţa sârbo-ungară în condiţii precare. Potrivit ONU, aproximativ 800 de imigranţi dorm sub cerul liber, fără a avea condiţii de igienă minime sau apă.
De menţionat că anul trecut 400 de mii de imigranţi au trecut prin Ungaria din care aproximativ 500 au beneficiat pe teritoriul ţării de protecţie internaţională.
Şi Organizaţia neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a susţinut că Ungaria îi persecută şi adoptă o atitudine nemiloasă faţă de imigranţi, fapt negat de Ministerul ungar de Interne. Potrivit organizaţiei, autorităţile ungare îi trimit înapoi pe imigranţi într-un mod violent, în Serbia, fără a analiza solicitările lor de azil.
Ministerul ungar de Interne respinge acuzaţiile lansate de HRW cu privire la îngrijirea imigranţilor şi cele referitoare la apărarea graniţei. Ungaria respectă regulile privind controlul frontierelor Spaţiului Schengen, precum şi prevederile Acordului de la Geneva. „În Ungaria nu sunt persecutaţi imigranţii, ei beneficiază de un tratament uman, iar cei care aşteaptă la graniţă au parte de proceduri echitabile, iar noi aşteptăm ca imigranţii să respecte prevederile legale ale UE şi Ungariei”, a reacţionat Ministerul ungar de Interne la afirmaţiile reprezentantului HRW, formulate cu privire la tratamentul aplicat de Ungaria imigranţilor aflaţi la graniţa dintre Serbia şi Ungaria.
Raportul organizaţiei internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, dat publicităţii recent, susţine că autorităţile ungare îi trimit înapoi, pe o cale scurtă şi într-un mod agresiv, pe imigranţi în Serbia, fără a cântări solicitările lor pentru azil. Despre zonele de tranzit HRW scrie: „Guvernul ungar consideră, în cadrul unei ficţiuni juridice, că persoanele care se află acolo nu au intrat încă pe teritoriul Ungariei”.
Cercetătorul HRW pentru regiunea Balcanilor şi a Europei de Est, Lydia Gall, susţine că persoanele, printre care femei şi copii, care au intrat ilegal pe teritoriul Ungariei, au avut parte de un tratament nemilos şi au fost expulzaţi de partea cealaltă a graniţei. Acuzaţiile sunt bazate – a mai spus Lydia Gall – pe declaraţiile a 12 persoane, care au fost reţinute de autorităţile ungare. Imigranţii au spus că au fost persecutaţi şi bătuţi brutal, că s-a folosit împotriva lor spray lacrimogen şi au fost asmuţiţi câinii asupra lor, le-au fost puse cătuşe din material plastic şi au fost îmbrânciți înapoi peste gardul de sârmă ghimpată. Referitor la raport, Comisia Helsinki din Ungaria a precizat că nu este vorba despre cazuri izolate şi Guvernul ungar are obligaţia de a lua măsuri împotriva aşa-numiţilor „judecători”, care decid asupra sorţii imigranţilor.
Sursa: nol.hu
Traducerea: Péterffy Tünde
Foto:hu.euronews.com