
Un număr de 15 primari din zona Odorheiu Secuiesc ai Uniunii Democrate Maghiare din România au semnat un memorandum în care şi-au exprimat nemulţumirile lor din cauză că UDMR a oferit un loc eligibil pe lista sa de candidaţi din judeţul Harghita Partidului Popular Civic (PCM), în condiţiile în care acest mandat îi va reveni zonei Odorheiu Secuiesc, a informat joi portalul Székelyhon. ro. Edilii solicită factorilor de decizie ai UDMR schimbarea acestei decizii. “La Odorheiu Secuiesc, noi, primarii, am adus mai multe zeci de mii de voturi UDMR-lui pentru a asigura reprezentarea noastră parlamentară şi peste decenii. Suţinem şi azi acest lcuru”, a declarat primarul oraşului Praid, Sándor Bokor, citat de portalul Székelyhon.ro, potrivit căruia este o chestiune de principiu ca reprezentantul în Parlament al zonei Odorheiu Secuiesc să fi ales din partea UDMR.
Sándor Bokor a mai menţionat că este de acord cu ideea de solidarizare a maghiarilor, dar în opinia sa trebuie să se ţină seama şi de faptul că va fi greu să-i îndemni pe alegătorii care susţin UDMR să voteze candidatul PPMT, pentru ca acesta să acceadă în Parlamentul de la Bucureti. Sándor Bokor a mai subliniat că această opinie va fi prezentată şi la reuniunea delegaţiilor UDMR, care va avea loc joi după-amiază, la Odorheiu Secuiesc. La această şedinţă va fi stabilită ordinea candidaţilor pe lista electoarală a UDMR. Primarii întrebaţi de portalul amintit au spus că sunt nemulţumiţi mai ales din cauză că liderii de la centru ai UDMR au decis, fără să se consulte cu ei, ca Zsolt Biró, preşedintele PCM, să primească un loc eligibil pe lista de candidaţi a UDMR.
Zsolt Biró a declarat că această nemulţumire a primarilor este o problemă inernă a UDMR. Uneori, colaborarea presupune – de la caz, la caz – sacrificii reciproce, a mai sus Zsolt Biró, menţionând că şi simpatizanţii PCM sunt nemulţumiţi când sunt îndemnaţi să voteze lista UDMR. Zsolt Biró a amintit că la alegerile locale din iunie candidatul PCM a câştigat fotoliul de primar din Odorheiu Secuiesc şi Vlăhiţa, iar partidul dispune de o bază electorală importantă şi în acele localităţi în care au câştigat candidaţii UDMR. “Cred că în săptămânile şi lunile viitoare se va înfiripa încrederea reciprocă. Important este ca pe 11 decembrie să putem mobiliza populaţia maghiară”, a precizat Zsolt Biró.
UDMR şi PCM au încheiat pe 15 septembrie un acord de cooperare pe perioada alegerilor parlamentare, precum şi în următorul ciclul parlamentar. Ca urmare a acestui acord, UDMR a oferit PCM două locuri eligibile pe listele sale de candidaţi în schimbul sprijinului PCM. Consiliul Permanent al UDMR a decis ca unul din mandatele de deputat să fie din zona Odorheiu Secuiesc, iar celălat mandat să fie din judeţul Covasna. Consiliul Naţional al PCM l-a desemnat pentru mandatul din Covasna pe preşedintele organizaţiei locale a PCM, József Kulcsár Terza, iar pentru Odorheiu Secuiesc pe preşedintele PCM, Zsolt Biró.
Traducerea: Becze Dénes
Sursa:MTI
Foto:foter.ro