
Alegerile parlamentare din România, care vor avea loc pe 11 decembrie, vor fi decisive pentru maghiarii din Transilvania, au declarat vicepremierul responsabil pentru politica naţională, Zsolt Semjén, şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe, Zsolt Németh, la o conferinţă susţinută luni, la Budapesta, după şedinţa acestei comisii. Prezentă la şedinţa comisiei, Erika Benkő, care ocupă un loc eligibil pe lista candidaţilor UDMR în judeţul Covasna, a prezentat situaţia maghiarilor din Transilvania. Zsolt Semjén a declarat că are o importanţă majoră ca UDMR, în colaborare cu Partidul Civic Maghiar (PCM), să depăşească pragul electoral de 5% şi să acceadă în Parlamentul de la Bucureşti. Dacă UDMR nu va intra în Legislativul român, atunci nimeni nu va fi prezent în locul său în Parlamentul României, iar intelectualii maghiari din Transilvania se vor alinia, pe baze ideologice, în structurile partidelor româneşti. Acesta ar însemna sfârşitul reprezentării maghiarilor în Parlamentul României. Zsolt Semjén s-a mai referit şi la faptul că, dacă “UDMR nu va fi prezentă sau nu va avea o greutate corespunzătoare în Parlamentul României, atunci prin noua împărţire regională Ţinutul Secuiesc va fi inclus într-o regoune majoritar românească, unde maghiarii vor fi în minoritate. Este obligaţia morală şi naţională a tuturor maghiarilor să voteze singura alianţă a partidelor maghiare, a subliniat Zsolt Semjén, care a solicitat ca toţi maghiarii din Transilvania şi toţi cetăţenii care trăiesc în Ungaria şi dispun de documente valabile emise în România să meargă la urne şi să voteze lista UDMR. Atingerea pragului electoral ar putea depinde doar de câteva voturi, a mai subliniat Semjén. Oficialul ungar a precizat: Este interesul naţional al Ungariei dezvoltarea unor relaţii cât mai strânse cu România. Noi întotodeauna am întins mâna, chiar şi acum, şi nu din cauza noastră relaţiile bilaterale au ajuns unde sunt în prezent, a afirmat Zsolt Semjén. În opinia sa, maghiarii din Transilvania nu numai că nu au progresat, dar sunt supuşi permanent atacurilor, se întâmplă anumite lucruri la care mai devreme nu se gândea nimeni. Sub masca justiţiei, sunt lansate campanii antimaghiare, iar cei mai importanţi lideri ai maghiarilor sunt supuşi unor atacuri. Referitor la restituirea imobilelor bisericilor, Zsolt Semjén a spus că statul român încearcă să renaţionalieze aceste imobile prin metode care ne amintesc de epoca lui Ceauşescu. Răspunzând la o întrebare, vicepremierul ungar a declarat că în această relaţie deteriorată diplomaţia ungară nu are nicio vină, iar dacă i se poate reproşa ceva, atunci acesta este faptul că “nu am dat cu pumnul în masă mai devreme”. Trebuie să spunem clar că românii au întrecut măsura pe care maghiarii încă o mai pot suporta, a adăugat vicepremierul ungar. La rândul său, Zsolt Németh a declarat: Relaţiile româno-ungare au evoluat în ultima perioadă deosebit de nefavorabil. În opinia sa, 11 decembrie reprezintă o şansă pentru repararea relaţiilor bilaterale şi este deosebit de important ca părţile implicate să se folosească într-o măsură mare de această şansă. Votul este o şansă şi pentru UDMR, deoarece această formaţiune politică este cea care îi poate reprezenta în Parlament pe maghiarii din România. Cu cât este mai puternică reprezentarea maghiarilor din România, cu atât va fi mai mari şansele pentru a schimba relaţiile maghiaro-române. Pentru a atinge acest deziderat este indispensabilă prezenţa masivă la vot a maghiarilor, precum şi votul lor pentru lista UDMR. Referitor la miza votului, Zsolt Németh a subliniat: Maghiarii din Transilvania şi-au exprimat clar că autonomia este un scop strategic. Iar, realizarea autonomiei nu este posibilă, dacă relaţiile maghiaro-române nu sunt bune, a arătat Zsolt Németh. Consilierul judeţean al URMD din judeţul Covasna, Erika Benkő, i-a informat pe membrii comisiei despre faptul că din 2007 situaţia nu sa îmbunătăţit deloc, iar în ceea ce priveşte respectarea drepturilor maghiarilor din Transilvania se constată un fel de regres. Este foarte important ca maghiarii din Transilvania să aibă o puternică reprezentare în Parlametnul de la Bucureşti, a subliniat Erika Benkő, menţionând că peste doi ani se va împlini 100 de ani de la anexarea Transilvaniei de România. Este foarte improtantă stoparea unor intenţii împotriva comunităţii maghiare, a căror realizare se doreşte cu prilejul acestei centenariu, a adăugat Erika Benkő, potrivit căreia se poate considera drept o provocare chiar şi proiectatul reorganizării teritorial-administrative. Conform actualului proiect, maghiarii din Transilvania ar urma să fie înglobaţi într-o megaregiune, unde vor fi într-o minoritate de 23-25% şi trebuie să facem faţă acestui pericol, a conchis candidatul UDMR în judeţul Covasna.
Sursa: MTI
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto:hirado.hu