
Donald Trump s-a dezis de tradiţie şi în privinţa rechemării în ţară a ambasadorilor din SUA. Preşedintele ales solicită ambasadorilor numiţi politic să părăsească posturile înainte de investitura sa care va avea loc pe 20 ianurie, scrie ziarul New York Times, citat de cotidianul ungar Népszava. Conform dispoziţiei date de echipa de tranziţie a lui Donald Trump, Departamentul de Stat al SUA a transmis încă din 23 decembrie o înştiinţare ambasadorilor care nu sunt diplomaţi de carieră pentru ca ei să părăsească postul până la investirea în funcţie a preşedintelui ales. Dat fiind faptul că desemnarea succesorilor ambasadorilor şi aprobarea numirii acestora este un proces îndelungat, este de aşteptat că în unele ţări importante, cum ar fi Germania sau Marea Britanie, SUA să rămână fără reprezentanţi luni de zile. Şi ambasadorii americani din Canada şi din Budapesta au fost numiţi politic. Potrivit practicilor anterioare, despre revenirea în ţară a ambasadorilor o decizie a fost luată după o discuţie individuală, iar cei care aveau copiii la şcoală, rămânerea lor pe post a fost prelungită cu câteva luni, fiind luate în considerare şi aspectele individuale.
Barack Obama a organizat miercuri, la Casa Albă, o recepţie oficială de rămas bun pentru ambasadorii care au fost numiţi pe post din punct de vedere politic, majoritatea lor fiind foştii susţinătorii ai săi în campania electorală. Potrivit informaţiilor ziarului New York Times, aceşti ambasadori vor să se adreseze viitorului ministru de externe al SUA, Rex W. Tillerson, pentru ca acesta să intervină pentru prelungirea rămânerii lor în funcţia de ambasador.
Sursa:nepszava.hu
Traducerea:Péterffy Tünde
Foto:Paraméter