
Ministrul spaniol de externe şi-a exprimat regretul din cauza eliminării versiunii în limba spaniolă a paginii oficiale de internet a Casei Albe. Despre acest aspect Alfonso Dastis a vorbit la o conferinţă de presă susţinută luni, la Barcelona.
Potrivit ministrului de externe, această măsură este o problemă internă a Casei Albe, dar “într-o ţară cu 52 de milioane de vorbitori de spaniolă nu este o idee bună să renunţi la acest instrument de comunicare”.
“Nu are sens”, a spus ministrul de justiţie, Rafael Catala, care a comentat această măsură, amintind că, pe glob, după limba chineză, cea mai vorbită limbă este limba spaniolă.
Preşedintele Academiei Regale Spaniole, Dario Villanueva, a caracterizat această măsură drept un regres. “Prezenţa limbii spaniole în Statele Unite ale Americii este de necontestat”, a declarat preşedintele academiei postului de radio Cadena Ser.
De menţionat că versiunea în limba spaniolă a paginii oficiale de internet a Casei Albe a fost înfiinţată după câteva luni de la învestirea lui Barack Obama, iar acum, după învestirea noului preşedinte american, a fost desfiinţată.
Sursa: kitekinto.hu
Traducerea:Péterffy Tünde
Foto: Paraméter