
Comisia Europeană a demarat miercuri procedura de infringement împotriva Ungariei în vederea asigurării liberei circulaţii a mărfurilor, produselor agricole şi alimentare amănuntul, precum şi o a doua procedură pentru adoptarea unor măsuri în vederea diminuării poluării fonice. Comisia Europeană a precizat în raportul său în care a detaliat hotărârile adoptate în februarie cu privire la procedurile de infringement din cauza comercializării cu amănuntul a produseleor agricole şi alimentare că va lansa procedurile de infringement împotriva Ungariei şi României.
Conform deciziei, Comisia Europeană va trimite un avertisment celor două ţări, deoarece legislaţiile naţionale ale celor două state privind comercializarea cu amănuntul a produselor nu sunt conforme cu reglementările UE. În motivarea sa, Comisia Europeană a subliniat că, în Ungaria, o nouă lege îi obligă pe micii comercianţi să aplice un preţ unitar la produsele agrare şi alimentare din ţară şi a celor din import, cu toate că preţul produselor importate depinde de valuta în care au fost achiziţionate produsele, precum şi de oscilaţia cursului de schimb. În opinia Comisiei Europene, acesta poate defavoriza valorificarea produselor agrare şi alimentare faţă de cele din ţară. Comisia Europeană susţine că Ungaria nu a prezentat o dovadă care să susţină că măsurile la nivel naţional sunt justificate şi proporţionale. Autorităţile ungare au la dispoziţie două luni pentru a răspunde solicitării Comisiei Europene.
Pe lângă aceasta, Comisia Europeană a solicitat accentuat Ungariei adoptarea măsurilor privind diminuarea poluării fonice şi elaborarea hărţilor de zgomot, precum şi planurile de acţiune, în conformitate cu reglementările UE privind diminuarea poluării fonice. Comisia Europeană a mai anunţat că cel de-al doilea motiv important al deceselor premature este, după poluarea aerului, zgomotul ambiant generat de circulaţia rutieră, căile ferate, aeroporturi, industrie, precum şi de construcţii. Directiva privind poluarea fonică obligă statele membre ale UE să elaboreze hărţi de zgomot în suprafeţele urbane mari, la căile ferate şi rutiere mai importante şi în cazul aeroporturilor, precum şi la publicarea acestora, o dată la cinci ani. Comisia Europeană a mai menţionat că în aprilie 2016 a adresat o scrisoare de avertisment Ungariei în urma căreia s-au constatat unele rezultate, însă autorităţile ungare nu au elaborat nici până în pezent hărţile de zgomot privind aglomeraţia din Budapesta, şi nici planurile de acţiune necesare în cazul celor mai importante drumuri rutiere şi de cale ferată. Din acest motiv, Comisia Europeană a decis că va trimite Ungariei o opinie susţinută prin argumente. Dacă Ungaria nu se va conforma în următoarele două luni, Comisia Europeană se va putea adresa Curţii de Justiţie a UE.
Sursa: MTI
Traducerea: Péterffy Tünde
Foto: NyugatiJelen.com