Funcţionarea Universităţii Central Europene din Budapesta, susţinută de George Soros, pusă în discuţie de Guvernul Orbán

Dispută la Budapesta, între autorităţile ungare şi oficialităţile Universităţii Central Europene, fondată de miliardarul american George Soros, de origine maghiară. Discuţiile au pornit de la un proiect de lege prin care guvernul vrea să înăsprească regulile în baza cărora pot funcţiona pe teritoriul ungar universităţile din afara Uniunii Europene. Iniţiativa se bucură de sprijinul premierului Viktor Orbán.

Premierul ungar, Viktor Orbán, a declarat, recent, într-o emisiune a postului public de radio Kossuth, că viitorul Universităţii Central Europene din Budapesta depinde de discuţiile dintre guvernele Ungariei şi cel al SUA. Declaraţiile premierului ungar au fost făcute în contextul în care guvernul său a iniţiat recent un proiect de lege în baza căruia universităţile din afara Uniunii Europene vor putea funcţiona pe viitor în Ungaria doar dacă este încheiat un acord interstatal de susţinere.

Universitatea Central Europeană din Budapesta, fondată în 1991, de miliardarul american de origine ungară, George Soros, a cerut retragerea proiectului de lege, precizând că acesta este discriminatoriu şi ar face imposibilă continuarea activităţii ca instituţie de învăţământ superior în capitala ungară.

Departamentul de Stat al SUA a recomandat Guvernului Ungariei să nu adopte o lege care ar periclita funcţionarea Universităţii Central Europene, se arată într-un comunicat dat publicităţii de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

„Statele Unite ale Americii maniferstă îngrijorare din cauza propunerii legislative a Guvernul ungar, din 28 martie, care va impune  tendenţioase şi împăvărătoare noi reguli universităţilor străine. Dacă va fi adoptat acest proiect de lege, modificările vor avea un impact defavorabil asupra CEU şi ar putea să aibă drept rezultat închiderea universităţii din Budapesta”, se mai menţionează în comunicat. Departamentul de Stat american menţionează că CEU a fost prima instituţie academică acreditată în SUA şi în Ungaria, iar profesorii şi cursanţii provin din peste o sută de ţări.

Departamentul de Stat din Washington a solicitat Guvernului ungar să „evite orice demers legislativ care ar pune în pericol funcţionarea şi independenţa Universităţii Central Europene”, menţionează purtătorul de cuvânt Mark Toner, în comunicatul său.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Budapesta a precizat: Conducerea CEU revendică retragerea unui proiect de lege care nici nu a fost înaintat Parlamentului Ungariei. „Guvernul nu vrea să izgonească nici o universitate, astfel nici Universitatea Central Europeană”, a declarat Zoltan Kovacs, în cadrul unei emisiuni difuzate joi de televiziunea publică M1.

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că este vorba de verificările a 28 de instituţii universitare. „Dacă CEU poate asigura condiţiile legale privind funcţionarea sa legală, asemăntător celorlalte universităţi, atunci acuzaţia privind izgonirea este parte a generării unei isterii”, a mai spus Zoltan Kovacs.

Pe de altă parte, o scrisoare deschisă a fost semnată pentru susţinerea instituţiei de 150 de oameni de ştiinţă europeni şi americani, printre care 14 laureaţi cu Premiul Nobel, precum şi de preşedintele Asociaţiei  Europene, Americane şi Internaţionale pentru Economie. Scrisoarea deschisă a oamenilor de ştiinţă menţionează: „În ultimele zile ne-a indignat acest proiect de lege care ameninţă Universitatea Central Europeană cu închiderea. Cu toate că reglementările sunt universal valabile, unele prevederi aduc atingere numai unei instituţii din Ungaria. Cu aceste tertipuri nu poate fi păcălit nimeni. CEU este o instituţie de rang internaţional care contribuie major la ştiinţă, domeniu în care lucrăm şi noi. Este o neghiobie să fie închisă din motivele menţionate, însă aici este vorba de mult mai mult, miza este mult mai mare. Este vorba mai ales de dreptul universal al omului: de exprimare şi de conştiinţă liberă. Acestea sunt valori pentru care generaţiile maghiarilor au luptat şi şi-au sacrificat viaţa lor în 1848, în 1956 şi în 1989. În democraţii, politicienii care au obţinut puterea trebuie să fie pregătiţi la suportarea criticilor şi trebuie să se confrunte cu posibilitatea că odată vor pierde puterea. Motivele consternării noastre le vom aduce la cunoştinţa reprezentanţilor, guvernelor noastre şi opiniei publice. Suntem solidari în totalitate cu rectorul, cu angajaţii şi cu cursanţii universităţii, precum şi cu caderele didactice ale CEU”.

Grupul independent „Libertate în Educaţie” a organizat duminică, între orele 17:00-19:00 (ora locală – n.r.) o demonstraţie sub genericul: „Acum CEU şi cine va fi următorul?” pentru susţinerea Universităţii Central European.

Cu toate că modificarea legii privind învăţământul superior are efect asupra a 28 de instituţii, potrivit organizatorilor demonstraţiei acest proiect ameninţă în mod clar Universitatea Central Europeană. Participanţii s-au adunat la ora 17:00 în faţa Universităţii Corvinus din Budapesta, de unde s-au deplasat spre Universitatea ELTE şi CEU. Acţiunea s-a încheiat în Piaţa Kossuth.

Pentru susţinerea CEU au demonstrat sâmbătă în faţa instituţiei din Budapesta şi Organizaţia de Tineret a Coaliţiei Democratice (DK) şi Asociaţia Democraţiilor Tineri (IDE). Preşedintele organizaţiei de tineret, István Körmendi, a declarat: Guvernul poartă un război de ani de zile împotriva raţiunii şi a realităţii, iar acum a luat în ţintă instituţiile în care oamenii sunt instruiţi pentru a avea curaj să contrazică puterea. În opinia sa, Guvernul ungar nu are nevoie de specialişti, medici, ingineri, oameni de ştiinţă buni, ci de alegători buni. La rândul său, vicepreşedintele IDE, Attila Miss, a amintit: Cu câteva luni în urmă preşedintele rus Vladimir Putin a dispus închiderea unei facultăţi din Sankt Petersburg, pe motiv că aceasta este susţinută şi de George Soros. „Acum i-a ordonat angajatului şi vocii sale de sincron, lui Viktor Orban, să procedeze identic”, a spus Attila Miss.

Profesorul Universităţii Reutgers din statul New Jersey, directorul Sistemului Informaticii Integrate al instituţiei, Tibor Purger, susţine, însă, că Washingtonul nu are nicio competenţă în acest caz. „Atunci, când în Statele Unite ale Americii cineva vrea să înfiinţeze o universitate nu se adresează Guvernului federal, ci guvernului unuia din statele membre. În cazul de faţă, statul New York este acela care poate să spună orice în legătură cu CEU. Guvernul federal nu are nici o legătură cu  modul în care funcţionează CEU”, a declarat telefonic ziarului ungar Nepszava, Tibor Purger.

Între timp, în Ungaria s-a decis, potrivit informaţiilor portalului 444.hu, că proiectul de lege care a generat o mare dispută va fi înaintat Parlamentului chiar de luni.

Rectorul Universităţii Central Europene, Michael Ignatieff, doreşte să discute în Statele Unite ale Americii cu membrii congresului, cu reprezentanţii mass-media, cu ambasadorul Ungariei la Washington şi cu mai mulţi politicieni.

În cadrul unei emisiuni difuzate vineri noaptea de televiziunea ungară RTL II, Michael Ignatieff a declarat că în opinia lor propunerea de modificare a legislaţiei a Guvernului ungar crează grave probleme instituţiei. La întrebarea dacă va discuta şi cu Donald Trump, a spus că „este necesar să se întâmple şi aceasta, dar vom vedea dacă el vrea să vorbească cu noi”. Michael Ignatieff a mai spus că mai mulţi senatori americani şi-au exprimat suţinerea lor şi în opinia sa va fi de acord şi congresul american cu poziţia adoptată de CEU. Referitor la afirmaţiile premierului Viktor Orban rostite vineri, Ignatieff a precizat că CEU nu a înşelat niciodată, aceste afirmaţii sunt false şi sunt injurii. „Credem că nu este fair-play şi aduce prejudiciu renumelui nostru. Dorim să rămânem la Budapesta şi să continuăm activitatea noastră împreună cu instituţiile ungare. Numele nostru este <Universitatea Central Europeană>, nu este Universitatea-Soros. Eu nu răspund în faţa lui George Soros, ci în faţa celor 21 de membri ai Curatoriului Universităţii”.

La întrebarea, ce se va întâmpla dacă propunerea legislativă va fi adoptată, Ignatieff a spus că speră că vor putea convinge pe deputaţii ungari că va fi în detrimentul Ungariei. „În opinia noastră este un demers pe care Guvernul ungar îl va regreta, deoarece va avea consecinţe internaţionale. Acest proiect de lege va deteriora relaţiile ungaro-americane, precum şi relaţiile ungaro-europene”, a adăugat rectorul.

Comisia Europeană nu a comentat, deocamdată, poziţia adoptată de Guvernul ungar împotriva universităţii fondate de George Soros. Purtătorul de cuvânt al CE a pecizat, însă, că în această săptămână la sedinţa CE se va discuta şi despre subiectul privind modificarea Legii învăţământului superior din Ungaria. „Este vorba despre o propunere legislativă şi ca o regulă generală Comisia Europeană nu comentează propunerile făcute. Însă, urmărim îndeaproape această situaţie şi colectăm informaţii pentru am putea aprecia şi răspunde în mod corespunzător la toate chestiunile ridicate, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Nathalie Vandystadt.

Potrivit informaţiilor portalului Hotnews.ro, citate de MTI şi de portalul ungar Mandiner, Victor Ponta a declarat că prounerea legislativă ungară privind înăsprirea condiţiilor de funţionare universităţilor străine este foarte bună. Fostul premier român a anunţat că săptămâna viitoare va înainta Parlamentului de la Bucureşti o propunere similară. Unele ziare maghiare din România s-au lansat în speculaţii conform cărora cu acest demers Victor Ponta ar putea lovi în universităţile maghiare din Transilvania, în condiţiile în care două universităţi – Universitatea Sapientia şi Universitatea Partium – sunt finanţate din Ungaria şi în cazul nici uneia nu există un acord interguvernamental cu privire la finanţare.

Traducerea: Balázs Magdolna

Sursa: mass-media ungară

Foto: 24.hu

Lasă un comentariu


+ 2 = 10

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.