
Potrivit autorităților din Israel, informarea ministrului ungar de externe reprezintă o clarificare importantă a rolului lui Miklós Horthy, menționează într-un comunicat Ambasada Israelului la Budapesta.
Comunicatul mai precizează: Israelul consideră că reprezintă o clarificare importantă a chestiunii privind crimele săvârșite împotriva evreilor maghiari de către Miklós Horthy, transmisă de ministrul ungar de externe ambasadorului Israelului la Budapesta.
„Întotdeauna ne vom aminti de frații noștri, de cei 564.500 de evrei maghiari, care au fost uciși în timpul Holocaustului”, se arată în comunicatul Ambasadei israeliene.
Péter Szijjártó l-a asigurat, într-o convorbire telefonică purtată sâmbătă, pe ambasadorul Israelului la Budapesta, că Guvernul Ungariei a declarat toleranță zero față de antisemitism. Ministrul de externe a afirmat Agenției de Presă MTI că „i-a comunicat ambasadorului Yosef Amrani că activitatea desfășurată de Miklós Horthy cuprinde perioade pozitive și importante perioade negative”. De asemenea, oficialul ungar i-a comunicat ambasadorului israelian că atunci, când premierul Viktor Orbán și-a prezentat poziția sa privind pe Miklós Horthy, s-a exprimat foarte clar.
De menționat că pe 21 iunie, la redeschiderea în cadru festiv a castelului Klebelsberg, reabilitat, premierul ungar a declarat, printre altele, că datorită câtorva oameni de stat, printre care Miklós Horthy, „istoria nu ne-a înmormântat, totuși, sub ea” sub povara războiului mondial pierdut, a celor 133 de zile de teroare și a Dictatului de la Trianon.
Faptele istorice trebuie respectate, iar faptele istorice spun că activitatea lui Miklós Horthy cuprinde perioade pozitive și deosebit de negative”, a subliniat Péter Szijjártó.
Potrivit ministrului de externe, în acțiunile lui Miklós Horthy a existat, fără îndoială, un moment pozitiv” când se poate spune că a câștigat anumite merite pentru reabilitarea Ungariei după Primul Război Mondial.
De asemenea, ține de categoria deosebit de negativă, a crimei istorice, faptul că, contrar jurământului său, nu i-a apărat pe evreii maghiari care au constituit o parte a națiunii maghiare. Din categoria crimei istorice face parte și acea perioadă a guvernării lui Miklós Horthy, când au fost adoptate mai multe legi discriminatorii la adresa populației evreiești și mai multe sute de mii de evrei maghiari au fost victima Holocaustului, a declarat Péter Szijjártó, care a adăugat că aceste fapte sunt crime istorice, care nu pot fi relativizate.
Sursa: hirado.hu
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto:Utcaemberek-blogger