În perioada 18-27 august se va desfăşura a V-a ediţie a Festivalului Vâltoarea Mureşeană, care a fost înfiinţat ca Zilele Culturale Maghiare Târgumureşene.

Organizatorul principal al evenimentului, Vilmos Portik, a declarat că pentru prima dată în acest an festivalul va avea loc timp de nouă zile, deoarece în anii anteriori s-au desfăşurat concomitent şi aşa-numitele programe „Sfera artei contemporane”, însoţite de diferite concerte, foarte atractive pentru oameni. Astfel că nu au vrut ca şi în acest an oamenii să fie nevoiţi să aleagă între cele două tipuri de programe.

La conferinţa de presă susţinută marţi a participat şi primarul oraşului Nyiregyháza, Ferenc Kovács, precum şi directorul executiv al Societăţii de Turism din Nyiregyháza, Furkóné Szabó Marianna. Cei doi au prezentat programele cu care Nyiregyháza va participa la Festivalul Vâltoarea Mureşeană.

Invitatul de onoare în acest an al festivalului va fi oraşul Nyiregyháza, au anunţat marţi, la Târgu Mureş, organizatorii evenimentului. Festivalul Vâltoarea Mureşeană a avut în totdeuna – cu excepţia primului festival – câte un invitat special. În ultimii trei ani invitaţii speciali au fost oraşele Zalaegerszeg, Baja şi Kecskemét, oraşe înfrăţite cu Târgu Mureş.

Partenerul Festivalului Vâltoarea Mureşeană va fi pentru prima dată în acest an, Casa Tradiţiei Populare din Budapesta.

Sursa: hirado.hu

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto: Zi de Zi

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + 1 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.