
Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova a fost trecută, în această săptămână, joi, de Ministerul rus al Justiţiei pe lista organizaţiilor interzise în Rusia, potrivit Agenţiei ungare de Presă MTI.
Comunicatul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei a amintit că organizaţia Martorii lui Iehova a fost interzisă şi considerată ca “organizaţie extremistă” în urma sentinţei pronunţate pe 20 aprilie a acestui an de Curtea Supremă din Rusia.
De asemenea, nu de mult mai multe publicaţii ale organizaţiei au fost incluse pe o listă cu literatură extremistă interzisă. Potrivit Ministerului rus al Justiţiei, Martorii lui Iehova este o organizaţie care desparte familii, instigă la ură şi ameninţă valorile umane. În schimb, organizaţia susţine că autorităţile ruse au creat depre Martorii lui Iehova o imagine falsă.
Curtea juridică a ordonat închiderea sediului din Rusia a grupării religioase şi a celor 395 de filiele locale, precum şi confiscarea bunurilor organizaţiei şi trecerea în proprietatea statului rus.
Organizaţia a contestat decizia instanţei – care este criticată atât în Uniunea Europeană, cât şi în Statele Unite ale Americii – la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova a fost înfiinţată în anii 1870, la Pittsburg, statul Pennsylvania, SUA, de presbiterianul Charles T, Russel. Mulţi istorici ai religiilor au considerat această organizaţie drept o sectă.
Martorii lui Iehova susţin că, “pornind din Biblie”, au ajuns la noi concluzii şi au renunţat la învăţăturile vechi, “greşite” ale Bibliei (de exemplu, nu folosesc crucea în închinare), iar membrii organizaţiei sunt obligaţi să se supună fără condiţii voinţei şi scopurilor martorilor lui Iehova.
Centrul organizaţiei se află în Statele Unite ale Americii, pretutindeni în lume are filiale, iar numărul adepţilor organizaţiei este estimat la opt milioane. Organizaţia Martorii lui Iehova a fost interzisă în mai multe ţări, anume în China, Corea de Nord, Uzbekistan, Turkmenistan, Goergia, Tadjikistan, Arabia-Saudită, Iran şi Irak.
Fondatorul organizaţiei, Charles T. Russel, a vizitat Rusia Ţaristă (la Odesa), în 1891, în cadrul unui turneu european. În timpul Uniunii Sovietice, iehoviştii au apărut în anii 1920, la Harkiv (Ucraina). În anii 1939, 1940, când vestul Ucrainei, nordul Bucovinei şi ţările baltice au fost anexate de Uniunea Sovietică, numărul lor a crescut semnificativ.
Dat fiind faptul că Martorii lui Iehova refuză efectuarea serviciului militar, iehoviştii au fost expulzaţi, ca “elemente antisovietice”, în Siberia, Kazahstan şi în Orientul Îndepărtat. În 1996, organizaţia Martorii lui Iehova a fost reabilitată, în urma decretului emis de fostul preşedinte rus, Boris Jelcin. Organizaţia a fost înregistrată oficial în 1991, de Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse.
Potrivit propriillor lor date, organizaţia are 175 de mii de adepţi în Rusia, informează portalul mno.hu.
Dincolo de faptul că organizaţia Martorii lui Iehova a fost interzisă în Rusia, trebuie să menţionăm că la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact în perioada 18-20 august, la Cluj-Napoca are loc Congresul regional al acestei organizaţii religioase.
La congres participă peste 20 de delegaţii, din care peste 2.000 de adepţi au venit din străinătate: din SUA, Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria,. Polonia, Ucraina şi Grecia, menţionează portalul maszol.ro. Într-un comunicat, remis redacţiei portalului maszol.ro, organizaţia aminteşte că ultima oară acum 20 de ani a organizat un congres, la Cluj-Napoca.
De menţionat că organizaţia religioasă Martorii lui Iehova, interzisă în Rusia, are aproximativ 40 de mii de adepţi în România.
Sursa: mno.hu/maszol.ro
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto: PestiSrácok
