Oare, vor ajunge, vreodată, la o înţelegere istoricii români şi maghiari? Numai, dacă discuţia se va desfăşura din punct de vedere profesional…
Cu prilejul apropiatei aniversări de 100 de ani de la încheierea Tratatului de Pace, de la Trianon au fost şi cu siguranţă vor mai fi tensiuni în discursurile publice ale românilor şi maghiarilor. Disputa are loc nu numai pe internet, dar şi în cercurile academice, o dovadă în acest sens fiind şi afirmaţiile legate de numele Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babes-Bolyai, potrivit cărora grupul de cercetători numit „Trianon 100”, care a fost înfiinţat la propunerea Guvernului Ungariei, poartă un război informaţional cu România. În spatele acestuia se află diferenţele viziunilor asupra istoriei, care se hrănesc din mituri naţionaliste – contradictorii unele faţă de celelalte – şi care sunt bine implementate în conştiinţa naţională.
Astfel se poate rezuma ideea de bază a dezbaterii care a avut loc la Universitatea de Vară Tusványos, din acest an, la care au participat ca invitaţi Barna Bodó (profesor universitar, Universitatea Sapientia) şi Csaba Zahorán (istoric, Budapesta), moderatul fiind Samu Csinta (scriitor, Sfântu Gheorghe)
Potrivit istoricului Csaba Zahorán, Ioan Aurel Pop are dreptate când spune că între români şi maghiari are loc „un război” informaţional încă de la întemeierea naţiunii, iar în centrul acestui război se află aprecierea internaţională a Transilvaniei. Cea mai mare vină a conştiinţei istorice române – fie vorba de politicieni, fie vorba despre poziţia reprezentată de istorici – este că presupune existenţa unui iredentism în spatele fiecărei mişcări maghiare.
În opinia lui Barna Bodó, prin afirmaţia unilaterală, potrivit căreia poziţiile române şi maghiare nu vor ajunge niciodată la un consens în privinţa istoriei Transilvaniei, Ioan Aurel Pop exclude categoric posibilitatea unui dialog. Profesorul universitar a subliniat: Trebuie depăşite ideile, potrivit cărora românii ne fac rău, iar noi suportăm eroic.
Noroc că sunt şi istorici români care, deşi s-au ales cu stigmatul „trădător de ţară”, au curajul să aibă opinii care distrug miturile. Unul din cei mai mari distrugători de mituri istorice este istoricul Lucian Boia, care a fost mult apreciat de cei doi invitaţi. De la Zahorán am aflat că Lucian Boia întreţine relaţii şi cu grupul de cercetători „Trianon 100”, este adevărat că indirect. Chiar dacă nu sunt de acord în toate aspectele, dar o discuţie profesională se poate purta cu un istoric care găseşte calea de a se ridica deasupra miturilor, spune Zahorán.
Cei doi invitaţi au fost de acord că de la Bruxelles nu se poate aştepta la prea mult în domeniul îmbunătăţirii relaţiilor româno-maghiare, iar în acest sens au menţionat că, de exemplu, la prezentarea situaţiei maghiarilor din Transilvania „avem şansa să ne confruntăm în Capitala Uniunii Europene cu întrebarea: de ce au mers maghiarii în România, dacă acolo le este atât de rău…
Potrivit lui Barna Bodó, la formarea viziunilor paralele despre istorie a contribuit şi faptul că azi cele trei comunităţi istorice ale Transilvaniei – maghiară (secuiană), română şi germană – susţin trei discursuri diferite privind politica naţională, şi anume:
1.Politica naţională română a promovat în totdeauna principiul integrităţii teritoriale, iar în acest sens o dovadă este şi suma alocată comunităţii române din afara graniţelor României;
2.Comparativ cu aceasta, politica naţională a Ungariei promovează dăinuirea comunităţii maghiare, deoarece scopul ei este menţinerea, în spritul continuităţii istorice, pe pământul natal a comunităţilor maghiare;
- Iar, politica naţională germană promovează principiul persoanei, deoarece saşii din Transilvania au fost, practic, răscumpăraţi.
Zahorán a subliniat: În zilele noastre, în relaţiile cu oamenii de rând dialogul între naţiuni poate fi corectat.
Este regretabil că s-a prăbuşit viziunea unitară asupra istoriei, faptul că lipsesc adevărurile fundamentale comune pe baza cărora ar putea exista comunicarea. În diferitele subculturi oamenii au încredere în istorii diferite şi nici nu sunt şanse ca această situaţie să se schimbe, deoarece aceşti oameni degeaba vorbesc aceaşi limbă, exclud dialogul, susţine Zahorán, care mai menţionează:
În vederea schimbării situaţiei, bibliotecile din Occident şi internetul trebuie completate cu articole şi literatură de specialitate, de limbă engleză. Ar însemna un pas înainte, dacă comunităţile române şi maghiare ar ajunge la un consens în privinţa istoriei locurilor şi a microistoriei. De asemenea, trebuie explicat şi copiilor că discursul oficial încărcat cu tensiune nu neapărat este şi legitim. Este o sarcină de diplomaţie culturală reprezentarea poziţiei maghiare, atât în sferele academice, cât şi în societatea civilă.
Sursa: Főtér.ro
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto: Főtér.ro