Interviu cu președintele Consiliului Național Secuiesc, Balázs Izsák
După cum se știe, pe 1 octombrie a avut loc referendumul pentru independența Cataloniei. Înainte de organizarea acestei consultări populare, pe 6 septembrie, Parlamentul catalan a adoptat o lege în acest sens, deși organizarea acestui referendum a fost interzis de către Curtea Constituțională a Spaniei. În ciuda avertismentelor din partea autorităților de la Madrid, guvernul regional catalan a decis să meargă mai departe.
Despre referendumul catalan am vrut să cunoaștem opinia președintelui Consiliului Național Secuiesc (CNS), Balázs Izsák, care ne-a răspuns cu amabilitate:
„Evident, mulți oameni sunt interesați de corelațiile dintre catalani și secui, respectiv în ce măsură îi ajută sau împiedică pe ei aceste corelații. Dar, de fapt, catalanii nu au obținut nimic. Între situația catalanilor și situația noastră cea mai elocventă diferență este că noi în ținutul Secuiesc nu vrem independență, ci autonomie, ceea ce este opusul independenței. Conceptul în sine – autonomie – este folosit de mulți, mai mult de atât, recomandarea 1334 a Consiliul European precizează că îndepărtarea conflictelor între majoritate și minoritate este foarte importantă. Dar mai întâi să stabilim scopurile. Este o altă chestiune că printre scopurile CNS se află și statutul de autonomie, înaintat chiar de două ori Parlamentului României. În esență, noi vrem să obținem autonomia Ţinutului Secuiesc prin dialog social. Din păcate, la catalani, la spanioli nu a existat acest dialog. Este adevărat că nici pe la noi nu prea există. Însă, la fel de adevărat este că noi primim răspunsuri la cererile, memorandumurile noastre de la autoritățile române, chiar, dacă aceste răspunsuri nu sunt suficiente. Noi credem că trebuie continuat acest dialog. Așadar, nu pot să susțin că autoritățile române nu ne răspund deloc. De regulă primim răspunsuri la cererile noastre înaintate pentru organizarea Zilei Libertății Secuiești, în care, în general, suntem respinși. Dar acum aș vorbi despre diferențe, similitudini și solidaritate. Atât catalanii, cât și noi am trăit în iluzii. Noi cu toții am crezut că căderea dictaturii lui Ceaușescu și a lui Franco vor schimba nu numai construcția democratică – și așa s-a întâmplat și în România și în Spania -, dar va impune automat și schimbarea opiniei publice. În schimb în Spania – dar și în România – domină în continuare mentalitatea de care era caracterizat regimul dictaturii, a lui Franco. Însă, trebuie să precizăm că alături de regimul Franco, sau cel puțin în modul de raportare față de catalani sau de basci, s-a aflat o mare masă de oameni, în ceea ce privește mentalitatea, și la fel și în România, unde politica antimaghiară a fost susținută de o mare masă a românilor. Prin urmare, trebuie să facem o comparație între cele două epoci. Eu cred că și acolo și la noi a existat o iluzie în ceea ce privește schimbările democratice. Acum, în Spania, protestatarii care au demonstrat împotriva referendumului au înfățișat, de fapt, mentalitatea spaniolă care a existat în timpul dictaturii lui Franco. Nici implicarea polițiștilor nu este caracteristică unui stat democratic, ci mai de grabă este caracteristică unei dictaturi, a dictaturii lui Franco, care din cauza unui cuvânt rostit sau a unui cântec cântat în catalană îi arunca pe oameni în închisori. Dacă ne referim la chestiunea de solidaritate, trebuie să observăm existența unei diferențe: La noi, societatea stă altfel cu curajul, decât în Spania, ceea ce poate fi pus pe seama dictaturilor est-europene. Este discutabil, de ce este altfel o dictatură comunistă de stânga față de o dictatură de dreapta care permite funcționarea întreprinderilor private. Așadar, sub dictatura lui Franco a existat un capital catalan care a susținut aspirațiile catalane. Trebuie avută atenția și asupra acestei diferențe. În 1989, comunitatea maghiară din Transilvania s-a eliberat de o teamă mai profundă și mai apăsătoare, ceea ce încă mai există și în zilele noastre. Din acest punct de vedere se distinge curajul societății catalane față de noi. Vă dau un exemplu: Primarii sau președinții de consilii locale nu au riscat atât de mult, cât au riscat catalanii. În 2014 am lansat un apel consiliilor locale din ținutul Secuiesc, solicitând adoptarea unei hotărâri pentru a demonstra că 148 de sate și comune secuiești doresc să aparțină într-o unitate administrativă de sine stătătoare. O asemenea hotărâre nu a suferit nicio represiune din partea autorităților române, dincolo de faptul că autoritățile au spus că vor ataca în contencios administrativ și vor solicita anularea acestora. În ținutul Secuiesc această hotărâre a fost adoptată doar de 60 de comune, în timp ce în celelalte 80 și ceva nici nu a fost supusă votării. Motivul a fost: teama, teama de represiuni. De fapt, comunitatea maghiară nu a reușit să se debaraseze de teama moștenită de dictatura de stat. Este vorba de faptul că ceea ce catalanii vor, spun clar, deschis, însă noi încă nu ne-am maturizat suficient de mult pentru a avea o asemenea atitudine. Nu suntem atât de maturi pentru ca toți funcționarii publici secui să procedeze similar. Aș dori foarte mult, să existe o puternică solidaritate”.
La remarca potrivit căreia la recenta reuniune de la Oradea a Consiliului de Autonomie Maghiară din Bazinul Carpatic (KMAT) secretarul ungar de stat pentru politică națională, János Árpád Potápi, a declarat că „până când maghiarii din Transilvania manifestă indiferență față de autonomie, nu pot fi obținute rezultate”, președintele CNS a menționat:
„Înțeleg, într-un fel, această afirmație a lui János Potápi. Mai înainte am amintit că peste jumătate din consiliile locale din ținutul Secuiesc nu au adoptat hotărârea privind formarea unei singure unități administrative, pe nume ținut Secuiesc, ceea ce se poate interpreta drept indiferență, însă, în opinia mea, acel ceva care pare a fi indiferență poate fi explicat prin teamă. În principiu János Potápi are dreptate și nu pot să fac altceva, decât să repet că eu nu mă aștept la o manifestare a unui curaj în sensul că cineva procedează ilegal. Consiliul Național Secuiesc și-a ales calea democratică și eu însumi am convingerea că este absolut necesară urmarea căii constituționale. Din păcate, atunci când un ziarist, cu o cameră tv, oprește pe stradă o persoană și îi adresează întrebarea, dacă dorește o autonomie secuiască, persoana respectivă răspunde că nu mă preocupă sau nu mă interesează acest subiect, atunci, după părerea mea, nu există un curaj civic simplu, firesc și evident cu care persoana respectivă să se uite în camera tv și cu zâmbetul pe buze spune: Da. Unii răspund cu curaj, dar foarte mulți fug de această întrebare, fără să își asume în mod deschis răspunsul”.
La întrebarea, cum se poate dizolva această teamă, Balázs Izsák a spus:
„De fapt, întreaga activitate desfășurată de Consiliul Național Secuiesc este un răspuns la această problemă, respectiv depune efort pentru creșterea curajului oamenilor și pentru lichidarea fricii. Când, la Târgu Mureș, ne-am adunat pentru prima dată pentru a demonstra cu prilejul Zilei Libertății Secuiești, am fost aproximativ 500. Mass-media nu ne-a acordat atunci prea multă atenție, a trebuit să repetăm de la an la an această manifestare și să le arătăm oamenilor că o revendicare pașnică poate fi asumată și nu comportă nici un pericol. În 2013 am fost 30 de mii (potrivit mass-media şi autorităţilor, la acest eveniment au participat aproximativ 1.800 de persoane, iar conform organizatorilor, între 4.000 şi 8.000 – n.r.), iar la Marele Marș al Secuilor au participat 150 de mii de persoane. La remarca lui János Potápi aș adăuga că am constatat și eu existența fricii, în cadrul comunității maghiare, dar cred că încet-încet va dispărea aceasta. De altfel, deja observăm, prin activitatea noastră, o diminuare a acestui sentiment. În momentul înființării Consiliului Național Secuiesc comunicarea cu oamenii a fost foarte grea. Însă, timp de 14 ani ne-am îndepărtat de această situație și acționăm în continuare pentru înlăturarea fricii. Programul CNS, adoptat în urmă cu patru ani, a stabilit mai multe domenii în care trebuie să acționeze, iar pe primul loc s-a aflat comunitatea: auto-organizarea, atitudinea comunității și prezentarea voinței comunității. Celălalt domeniu a fost reprezentat de administrațiile locale publice, mai exact: mișcarea din loc a administrațiilor locale publice, din acea situație neutră în care s-au aflat până acum în direcția autonomiei, conștientizarea lor în sensul că ele răspund nu numai de iluminarea insuficientă a localităților și pentru curățirea pășunilor, dar și pentru cultura, simbolul și folosirea simbolului comunității maghiare, precum și pentru viitorul acestei comunități. Un alt domeniu este: sprijinul primit de la Ungaria, de la societatea ungară. Și în acest sens am întreprins măsuri importante, dar nu vreau acum să întru în detalii. Am întreprins pași importanți și pe plan internațional și, desigur, în Parlamentul României, deoarece în această instituție va trebui să fie adoptată autonomia Ţinutului Secuiesc”.
La conferință de la Oradea a participat și consilierul ministerial Katalin Szili, care a pledat pentru aducerea la un numitor comun a celor două proiecte privind autonomia ținutului Secuiesc. L-am întrebat pe președintele Consiliului Național Secuiesc cum vede realizarea unui singur proiect de autonomie?
„Nu prea văd o șansă în acest sens. Am avut o inițiativă pentru dialog către UDMR, însă, în esență, ne-a refuzat. Am lansat o propunere în scris și am așteptat un an răspunsul. Este greu să realizezi ceva, dacă nu există disponibilitate. Ca să nu mai spunem că celălalt proiect de autonomie, cel al UDMR, în legătură cu care – dacă știu bine – Attila Korodi a declarat că UDMR nu are un asemenea proiect, ceea ce practic înseamnă că nu există o decizie a unei comisii, respectiv UDMR nu are un organ decident care să adopte acest proiect. În acest sens, îi dau dreptate lui Attila Korodi, că proiectul UDMR nu are un autor care și-ar asuma responsabilitatea. În asemenea situație, pentru mine este absolut de neînțeles despre ce vorbesc ei. Proiectul CNS nu este un proiect copiat de la străini, ci este unul secuiesc, care ia în considerare realitatea din România, și a rezistat mai multor așa-zise „încercări tampon”, și – trebuie să spunem deschis – nu are alternativă în acest moment. Pe parcursul timpului au fost mai multe proiecte de autonomie, însă acestea au fost, de fapt, încercări, fără să se ajungă în centrul atenției opiniei publice. Noi am prezentat UDMR-lui și criteriile autonomiei ținutului Secuiesc, care nu pot fi puse sub semnul întrebării, dar nici în acest sens nu am primit nici un răspuns. Despre proiectul UDMR nu a avut loc o dezbatere de fond, nu a fost supus dezbaterii publice. Așa că Attila Korodi susține pe bună dreptate că UDMR nu are un proiect de autonomie”.
La întrebarea, ce manifestări vor organiza în cadrul Anului Centenar, Balázs Izsák a menționat:
„Toate manifestările de anul viitor se vor derula în cadrul Anului Centenar. Cred că aceste manifestări pot fi organizate de orice organizație a societății civile sau de consiliile locale și nu neapărat de Consiliul Național Secuiesc. Vă dau un exemplu la întâmplare: Fundația Jancsó Benedek a inițiat înființarea Casei Memoriale Jancsó și am încredere că se va realiza această inițiativă frumoasă. Menționez că Jancsó Benedek a fost membru al Consiliului Național Secuiesc, înființat în 1918”.
Interviu realizat de: Balázs Magdolna
Foto: B1.ro