Edificarea economiei circulare este una din cele mai mari posibilităţi şi promisiuni ale viitorului, a declarat preşedintele Ungariei, vineri, la Budapesta, după ce a vizitat standurile firmelor care participă la ediţia a V-a a Expozitiei internationale de protecţie a mediului, eficienţă energetică şi energie regenerabilă, “Ecoindustria”.

János Áder a subliniat: Într-o economie circulară materialele folosite în industrie şi în agricultură sunt separate, sunt prelucrate şi folosite în mod separat. În cadrul acestei expoziţii proprietarii firmelor – inventatori – au prezentat multe inovaţii maghiare care încearcă să identifice soluţii pentru rezolvarea problemelor care persistă de mult timp. Preşedinte János Áder a amintit, drept exemplu, de îmbătrânirea reţelelor de apă potabilă şi canalizare ale oraşului Budapesta şi ale marilor oraşe din Ungaria. Peşedintele Ungariei a mai spus că expozanţii l-au informat că există deja o competiţie pentru resurse refolosibile, astfel că hârtia şi materialele plastice nu mai sunt considerate deşeuri, ci resurse. Mai mult de atât, firmele din Ungaria trebuie să concureze cu firme din străinătate pentru a obţine materii prime regenaribile de bună calitate, din care să se obţină produse industriale.

Potrivit preşedintelui Ungariei, competiţia pentru deşeuri este un lucru pozitiv, deoarece, dacă această viziune se va generaliza, atunci “vom realiza mai multe lucruri simultan”, deoarece prin folosirea deşeurilor se va diminua poluarea mediului. Mai mult de atât, aceste materiale considerate deşeuri pot fi reciclate, astfel va fi nevoie de mai puţine materii prime, va trebuie extrase mai puţine materii prime, mediul va fi mai puţin poluat şi în consecinţă va apărea o nouă ramură a industriei, mai puternică.

De menţionat că la această expoziţie sunt reprezentate peste 70 de firme din Ungaria şi din străinătate. Scopul expoziţiei este de a prezenta cele mai noi invenţii ecologice care pot fi folosite în gestionarea deşeurilor, protejarea aerului atmosferic, a solului şi a apei. Organizatorul principal al expoziţiei, care a avut loc în perioada 8-10 noiembrie, a fost Societatea de Căi Ferate Ungare, MÁV.

Sursa: MTI

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: Magyar Hirlap

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


1 + = 3

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.