
Produsele unei societăţi din industria de panificaţie din regiunea Hajdúság (judeţul Hajdú-Bihar, estul Ungariei) promit menţinerea sănătăţii şi atenuarea simptomelor unor boli. Aşa-numitele păini inteligente pot fi cumpărate deocamdată doar în câteva locuri, scopul este însă ca peste un an şi jumătate să ajungă în fiecare colţ din Ungaria.
Primul produs de acest gen a ajuns abia în prima parte a acestui an pe rafturile magazinelor, fiind rodul unei cercetări începute cu mai mulţi ani în urmă de Fabrica de panificaţie din Hajdúság (Hajdúsági Sütödék Zrt.). Produsele sunt oferite în patru variante, sub marca Vitajó, însă deocamdată numai două dintre ele sunt comercializate. Printre primii care au gustat pâinea inteligentă au fost locuitorii din judeţ pentru ca mai târziu să fie oferit acest produs de panificaţie – care promite multe avantaje din punct de vedere al sănătăţii – şi locuitorilor regiunilor învecinate.
Directorul general al societăţii, Tamás Szakács, a declarat ziarului ungar Magyar Idők că în anii 2000 au decis că trebuie să identifice noi căi, deoarece supravieţuirea societăţilor din panificaţie era destul de complicată şi atunci. Era nevoie de ceva în plus faţă de ceea ce se găsea pe piaţă, era nevoie de o “valoare adăugată” pentru a atrage consumatorii, care să fie dispuşi să cheltuiască bani pentru un asemenea produs. Dat fiind faptul că este vorba de un produs alimentar de bază era clar că această valoare adăugată trebuia să contribuie la protejarea sănătăţii, respectiv la diminuarea riscurilor îmbolnăvirilor, a mai spus directorul general al societăţii.
Societatea a dezvoltat până în prezent patru tipuri de produse. Unul din ele conţine săruri minerale şi vitamine. Prin consumarea a 160 grame de păine pe zi organismul primeşte o cantitate însemnată de vitamine şi minerale. Un alt produs, care este recomandat pentru consumul zilnic, ajută la menţinerea valorilor normale ale colesterolului. Cel de-al treilea şi al patrulea produs, care încă nu se găseşte pe rafturile magazinelor, va avea menirea de a contribui la reducerea tulburărilor digestive.
“Toate informaţiile necesare sunt prezentate pe ambalaj, astfel cumpărătorii vor şti în ce cantitate trebuie să consume pâinea respectivă pentru a obţine efectul dorit. Toate ingredientele produselor au fost testate în mod ştiinţific şi atestate de Uniunea Europeană. În prezent pâinea se vinde feliată şi are 500 de grame”, a mai precizat Tamás Szakács, care a adăugat: “Preţul acestor produse este mai ridicat faţă de preţul mediu, dar şi aşa există cereri. Dacă vom reuşi să vindem aceste patru tipuri de păine la nivel naţional, avem şansa ca încasările anuale să ajungă chiar la mai multe milioane de forinţi. Pentru acest pas societatea doreşte să extindă afacerea prin întroducerea sistemului de franchise. Astfel că vom crea condiţiile de producţie pentru firmele care îşi asumă respectarea acestor criterii severe. În următorul an şi jumătate scopul societăţii este comercializarea pâinii Vitajó în toate punctele din Ungaria, după care, datorită inovaţiei şi ingredientelor special folosite la fabricarea acestor produse, vom intra şi pe pieţe externe”.
Sursa: Magyar Idők
Traducerea: Péterfy Tünde
Foto: Orient Press