
În ce an suntem acum? La prima vedere nici nu pare o întrebare complexă. De fapt, depinde de ţara despre care vorbim. Desigur, nu este vorba despre faptul că în unele ţări timpul trece mai repede şi în altele mai încet, ci de diferitele calendare şi metode de calcul a anilor. În cele mai multe ţări din 1582 se are în vedere calendarul Gregorian. În aceste ţări, ca şi la noi, urmează anul 2018. Dar sunt şi excepţii!
Iată, câteva ţări în care, în mod cert, nu anul 2018 va fi cel întâmpinat.
În Thailanda va fi anul 2561
În Thailanda se ţine cont de calendarul budist, potrivit căruia cronologia începe în momentul în care Buddha a obţinut iluminarea, Nirvana. Calendarul budist este utilizat şi în Sri Lanka, Cambodgia, Laos şi Myanmar.
În Coreea de Nord va fi anul 107
Calendarul Juche este folosit în Coreea de Nord începând cu data de 8 iulie 1997, împreună cu cronologia naşterii lui Hristos. Data de numărătoare inversă este 1912, anul naşterii lui Kim Il-sung, fondatorul Coreei de Nord. Anul lui de naştere este anul 1, şi nu exsită anul 0 pentru acest calendar. Cu excepţia anului, calendarul Juche nu diferă cu nimic faţă de cel Gregorian, fiind similare lunile şi zilele. Pentru a calcula noul an după calendarul Juche, trebuie să scădem 1911 din 2018. Aşadar, în Coreea de Nord, după calendarul Juche, va urma anul 107.
În Israel va fi anul 5778
Calendarul evreiesc, este un calendar luni – solar compus din ani solari, luni lunare şi din săptămâni de şapte zile începând cu duminică şi încheindu-se sâmbătă, în ziua sabatului. El ia ca punct de plecare începutul (Bereshit) din Geneză, prima carte a Bibliei, pe care o face să corespundă cu anul 3761 î.e.n. în calendarul gregorian.
În Etiopia va fi anul 2011
Calendarul etiopian este în urmă cu 8 ani. Mai mult de atât, acest calendar are 13 luni într-un an. Din cele 13 luni, 12 luni au 30 de zile, iar ultima lună este mult mai scurtă, având doar 5-6 zile. De asemenea, ziua nu începe la miezul nopţii, ci la răsăritul soarelui. Potrivit calendarului etiopian, noul an începe pe 11 septembrie, iar Crăciunul este sărbătorit pe 7 ianuarie.
În Pakistan va fi anul 1439
Aici calendarul oficial este cel islamic. Cronoligia începe de la prima emigrare a musulmanilor de la Mecca în Medina, în 622. Calendarul islamic are 12 luni şi 354 de zile. Durata unui an este cu 10-12 zile mai mică decât anul solar, iar lunile se schimbă în raport cu anotimpurile. Astfel, în 1994, noul An Islamic a fost pe 11 iunie, iar în 2004 pe 22 februarie.
Sursa: mno.hu
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto:petofilive.hu