Programele de dezvoltare economică complexe lansate de Guvernul de la Budapesta în regiunile de graniţă se bucură de succes. Scopul acestor programe este susţinerea dăinuirii pe pământul natal a părţilor naţiunii maghiare din afara graniţelor Ungariei. Astfel, în cadrul programului de dezvoltare economică derulat la Prekmurje (Slovenia) în două etape – agricultură şi turism, respectiv dezvoltarea întreprinzătorilor – din cele 349 de proiecte depuse 315 au fost finanţate de statul ungar cu 929 de milioane de forinţi, a declarat secretarul de stat pentru politica naţională în cadrul Cancelariei premierului Ungariei, la Szentgotthárd, judeţul Vas, la deschiderea celei de-a patra ediţie a Forumului Ungaro-Sloven.

Péter Szilágyi a menţionat că dezvoltarea economică a regiunilor transfrontaliere ar putea contribui şi la dezvoltarea infrastructurii rutiere a regiunilor de graniţă. „În prezent din Ungaria în Slovenia putem trece cel mai uşor graniţa, deoarece la fiecare 10 kilometri există câte un punct de trecere rutier, dar şi aşa suntem în urmă faţă de media vest-europeană”, a adăugat secretarul de stat.

Péter Szilágyi a mai menţionat că datorită unui proiect  comun maghiaro-sloven finanţat de Uniunea Europeană se vor realiza în curând două legături rutiere: între localităţile Lendvadedes, Dedeskecskés  (Ungaria) şi Dolga Vas (Slovenia), precum şi cea dintre aşezările Orfalu şi Budinci (Slovenia). Astfel, în 2019 vor exista 12 punte de trecere rutieră de frontieră de-a lungul graniţei maghiaro-slovene.

Sursa: hirado.hu

Traducerea: Balázs Magdolna

Foto:Lokál

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


3 + 7 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.