Uniunea Federativă a Naţionalităţilor Europene (FUEN) a organizat în perioada 20-24 iunie cel de-al 63-lea congres, la Leeuwarden, capitala regiunii Frizia din Olanda.
La congres a fost adoptată, printre altele, şi o hotărâre, în care aromânii solicită recunoaşterea statutului lor de minoritate naţională. Documentul lansează un apel Guvernului României pentru recunoaşterea aromânilor drept o minoritate specială.
Referitor la acest subiect l-am întrebat pe europarlamentarul UDMR, Gyula Winkler, ce şanse au aromânii pentru ca ei să fie recunoscuţi în România drept o minoritate?
„Nu sunt specialist în această temă; aromânii au o veche istorie. Organizaţia Comunităţii Aromâne din România este membră de mai mult timp a FUEN. Cred că identitatea este fundamentată pe autodeterminare. Dacă ei vor avea suficiente argumente pentru a demonstra că există o identitate aromână, o varietate de limbă – acum nu vreau să apreciez acesată limbă, dacă este o limbă mai veche sau este un dialect, deoarece nu sunt specialist în acest domeniu, asupra acestei chestiuni trebuie să decidă alţii -, vor avea succes. Cred că identitatea este foarte importantă, apartenenţa naţională se fundementează pe autodeterminare. Din acest considerent nu prea înţeleg obstrucţionarea, poziţia oficială a autorităţilor române de respingere, ceea ce nu este o noutate. Referitor la năzuinţele aromâne au mai fost luate hotărâri şi în trecut la congresele FUEN. Ei trebuie să depună un efort susţinut ca să aibă câştig de cauză. Nu cunosc exact ce elemente culturale şi istorice vor aduce drept argument pentru susţinerea năzuinţelor lor, nu ştiu cât de mare este comunitatea lor, dar am convingerea că, dacă această comunitate se legitimează ca atare şi îşi asumă identitatea, recunoaşterea ei ar trebui să se facă în viitor fără prea multe obstacole. Spun în viitor, deoarece nu cred că azi aromânii vor avea prea multe şanse. Este suficient, dacă ne gândim doar la câteva exemple, cum ar fi: România face parte din acele puţine ţări membre ale UE care nu a recunoscut statalitatea Kosovo. Aşadar, din acest punct de vedere, putem observa poziţia autorităţilor române, putem observa acea opoziţie convulsivă adoptată şi împotriva iniţiativei cetăţeneşti europene Minority SafePack. Acţiunea întrodusă de Guvernul României la Curtea de Justiţie a UE împotriva demarării campaniei de strângere a semnăturilor pentru susţinerea Minority SafePack încă nu s-a încheiat. Este evident că acest proces şi-a pierdut obiectul, dar în continuare există din punct de vedere juridic, iar Comisia Europeană ar trebui să încheie acest proces, deoarece strângerea semnăturilor s-a încheiat, şi pe deasupra cu succes pentru noi. Această campanie a presupus un efort imens, iar acum se desfăşoară procesul de legalizare a semnăturilor. Am amintit de acest proces ca exemplu, precum şi de poziţia României faţă de Kosovo, pe lângă faptul că nu sunt prea optimist în ceea ce priveşte năzuinţele aromânilor, însă nici nu cunosc atât de bine această chestiune pentru a putea analiza mai aprofundat”, a declarat Gyula Winkler.
La remarca noastră că aromânii au fost, eventual, inspiraţi de succesul înregistrat de iniţiativa Minority SafePack când au înaintat spre adoptare această hotărâre la congresul FUEN, europarlamentarul a precizat:
„Hotărâri în acest sens au existat şi în trecut, acum nu ştiu exact când, dar la ordinea de zi a congreselor FUEN au fost înscrise, nu odată, asemenea hotărâri. Nu ştiu în ce măsură aromânii s-au inspirat din iniţiativa Minority SafePack. Un lucru este clar, nu se mai pune problema recunoaşterii minorităţii maghiare în ţările din Bazinul Carpatic drept o comunitate minoritară care are un statut oficial. Aici aş menţiona de existenţa unei solidarităţi. În cazul nostru, al maghiarilor din Transilvania, s-a demonstrat – şi datorită efortului depus în ultimii şapte ani pentru susţinerea Minority SafePack – că s-a format un fel de solidaritate care arată că suntem în stare nu numai pentru a aştepta sprijin, recunoaştere internaţională şi ajutor venit din exterior, dar suntem capabili să acordăm, în acelaşi timp, sprijin şi ajutor, fiindcă aici, în Transilvania, din punct de vedere numeric, suntem mai mulţi faţă de o serie de popoare din ţările membre ale UE, suntem o comunitate puternică şi organizată, există forme administrative, există o prezenţă culturală, juridică şi administrativă în toate domeniile care sunt necesare pentru păstrarea şi transmiterea mai departe a identităţii maghiare. Aşadar, din acest punct de vedere ştim să oferim ajutor celor mici, comunităţilor etnice sau lingvistice care au un număr mic de membrii. O comunitate nu trebuie să fie cântărită în funcţie de numărul de membrii, chiar dacă, să zicem în România printre cele 20-21 de comunităţi etnice recunoscute sunt şi unele comunităţi care au doar câteva mii de membrii, şi sunt şi comunităţi, cum ar fi cea maghairă, care are un număr de membri importanţi care trăiesc în cadrul statului român. Din anumite puncte de vedere aceste minorităţi trebuie să fie egale; trebuie să fie la fel din punct de vedere al plus valorii pe care ele o aduc, al importanţei şi al diversităţii identităţii lor, fie vorba despre o comunitate mică, fie vorba despre o comunitate mai mare”.
Un alt aspect foarte important menţionat de europarlamentarul Gyula Winller s-a referit la recunoaşterea altor comunităţi minoritare:
„Multe dispute au exitat şi în cazul altor comunităţi minoritare, dar în final ele au triumfat, cum ar fi, de exemplu, minoritatea ruteană din România, respectiv minoritatea rusină din Ungaria. Comunitatea ucraineană nu recunoaşte aceste două minorităţi. Comunitatea ruteană şi cea rusină din România, respectiv din Ungaria sunt acele comunităţi de origine ucrainiană care au trăit pe teritoriul fostei Monarhii Austro-Ungare. Aceste comunităţi au declarat identitatea lor în mod independent şi în ambele ţări au fost nevoite să îşi obţină dreptatea lor pe cale juridică, deoarece în vremea acea, în 1999, atât în România, cât şi în Ungaria comunitatea ucraineană a vrut să demonstreze prin proces că acestea nu sunt, de fapt, comunităţi de sine stătătoare. În România rutenii, iar, în Ungaria, rusinii au avut câştig de cauză, adică au demonstrat că sunt comunităţi independente. Din acest punct de vedere am încredere că în viitor se va modifica poziţia statului român faţă de aromâni, aşa cum am speranţa că şi faţă de problemele lingvistice ale propriei noastre comunităţi, cea maghiară, se va reglementa situaţia. În acest sens depunem eforturi”, ne-a explicat eurodeputatul Gyula Winkler.
De menţionat că – potrivit datelor statistice – în România trăiesc azi 28 de mii de aromâni, iar conform datelor neoficiale numărul lor este între 70-200 de mii. Aromânii trăiesc, ca imigranţi, şi în ţările occidentale. Dovadă în acest sens sunt organizaţiile lor care funcţionează în SUA, Australia, Germania şi Franţa. Aromânii au statut juridic în doar două ţări: Macedonia şi Albania, iar Ţara-mamă este considerată România. Criticii demersurilor Comunităţii Aromâne din România susţin că motivul acţiunilor este dorinţa de a obţine fonduri substanţiale de la statul român (etno-business). De asemenea, nicio personalitate cunoscută de origine aromână nu ar putea fi indicată ca susţinătoare a revendicărilor de obţinere a statutului de minoritate distinctă de poporul român, iar aromânii au fost promotorii unui patriotism ardent faţă de valorile româneşti, de-a lungul istoriei.
Consiliul Europei a clasificat limba aromână în categoria comunităţilor lingvistice sau etnice pe cale de dispariţie, iar pentru protecţia limbii şi a culturii aromâne, în 1997, a adoptat o recomandare specială.
Interviu realizat de:Balázs Magdolna
Foto: Nyugati Jelen