Interviu în exclusivitate acordat de preşedintele CNS, Izsák Balázs

 

Izsák Balázs, preşedinte al CNS
Izsák Balázs, preşedinte al CNS

La solicitarea noastră, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsák, a avut amabilitatea să acorde portaluluinostru un interviu.

La începutul interviului l-am rugat pe domnul Balázs Izsák să spune câteva cuvinte pentru cititorii noştrii despre Consiliul Naţional Secuiesc (CNS),  cum s-a înfiinţat, cu ce scop şi dacă şi domnia sa a făcut parte dintre membrii fondatori?

Consiliul Naţional Secuiesc este o reprezentare publică a aspiraţiei de autonomie a secuilor. A fost înfiinţată în 2003. Atunci, Comitetul de Iniţiativă a CNS a lansat un program care prevedea ca documentul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, statutul de autonomie, elaborat de dr. József Csapó, să fie distribuit în satele şi oraşele din acest ţinut. De asemenea, am solicitat comunităţilor de aici ca în data de 5 octombrie 2003 să constituie Consiliile Locale Secuieşti pentru a prezenta acest document, după care să desemneze candidaţii în consiliile scaunelor secuieşti, respectiv în CNS. În urma acestei mişcări a fost înfiinţat, pe 26 octombrir 2003, în Sala Gábor Áron, din Sfântu Gheorghe, Consiliul Naţional Secuiesc. CNS  nu participă la alegeri, ceea ce nu înseamnă că în CNS nu fac parte şi delegaţi din partea altor formaţiuni politice – idependent de apartanenţa lor de partid -, cei care sunt angajaţi faţă de aspiraţiile de autonomie a secuilor. Astfel că în CNS sunt reprezentate toate partidele politice, dar sunt şi unii membrii care sunt neutrii, adică nu fac parte din nici un partid. În data de 17 ianuarie 2004 a avut loc o dezbatere publică pe marginea statutului de autonomie, după ce am primit unele propuneri legate de acest document, care a fost adoptat şi finalizat de CNS. Autonomia promovată de CNS am dorit să obţinem în totdeauna, chiar de la început, pe o cale constituţională, dorinţă care şi astăzi este valabilă. Astfel că am înaintat acest document Parlamentului României, adică mai exact, am solicitat reprezentanţiilor UDMR să depună acest proiect. Această lege ar fi care ar crea, ar garanta autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Până în zilele noastre acest proiect este cel mai important document al CNS. Când se aud unele afirmaţii greşite, de genul: <nu se ştie exact ce este autonomia>, că <în primul rând ar trebui clarificate ce înseamnă autonomia>, noi în totdeauna răspundem că “statutul de autonomie al CNS descrie în detaliu şi exact acele instituţii prin care autonomia Ţinutului Secuiesc va fi realizată. Aşadar, aceasta ar fi, pe scurt, esenţa constituirii CNS-lui. Între timp au trecut zece ani, iar după 10 ani, de regulă, după o cifră rotundă, se face un bilanţ. Pe parcursul acestor zece ani nu ne-am atins ţelul stabilit de noi. Nici nu îmi aduc aminte, dacă în momentul constituirii CNS a existat un asemenea bilanţ, adică măsurat în timp, ce şi cât înseamnă ceea ce vrem. Toată lumea vedea doar sarcinile. Am stabilit un singur lucru, ceea ce am şi obţinut, şi anume: am reuşit ca autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc să fie un subiect inevitabil al veţii publice. Azi nu există un politician maghiar care să nu se confrunte cu problema autonomiei şi să nu se raporteze într-un fel sau altul la aceasta. Mai mult de atât, se poate spune că această abordare a evoluat, pe parcursul anilor, într-o direcţie pozitivă. Dacă la început, cu 8-9 ani în urmă, unii s-au declarat în mod deschis împotriva autonomiei, împotriva a ceea ce noi am stabilit drept obiectiv, azi numai există nici un asemenea politician. Există un consens general în privinţa faptului că autonomia reprezintă viitorul posibil pentru Ţinutul Secuiesc. Anul trecut am organizat o demonstraţie, Marele Marş al Secuilor, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea CNS, la care au participat reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice ale maghiarilor din Transilvania. Înaine de această manifestare Comisia Naţională a Solidarizării a adoptat în Legislativul Ungariei o declaraţie de susţinere, care a fost votat de fiecare partid parlamentar din Budapesta. Aşadar, am reuşit să creăm o unitate politică fără precedent atât în Transilvania, cât şi în Ungaria, iar această unitate demonstrează că este nevoie de autonomie. Un exemplu foarte bun, în acest sens, este Tirolul de Sud unde pentru cucerirea autonomiei a fost nevoie de o înţelegere, de un climat de încredere între Austria şi Italia, pe lângă faptul că acolo baza era constituită de Acordul de Pace (mai exact prin punctul zece al acordului), încheiat după cel de-al doilea război mondial. Am amintit aceste aspect, deoarece mulţi spun că este simplu în Tirolul de Sud, deoarece a existat un asemenea acord. Dar, chiar dacă noi nu avem un acord cu o asemenea forţă de unitate, nu avem voie să uităm că Acordul de bază încheiat între România şi Ungaria cu privire la cooperare şi bună-vecinătate prevede că situaţia maghiarilor din România şi situaţia românilor din Ungaria constituie obiectul cooperării interstatale. Ceea ce înseamnă că în privinţa recunoaşterii drepturile noastre, în crearea garanţiilor instituţionale, Ungaria poate interveni. Pentru aceste lucruri există acest acord încheiat între cele două state, prin urmare putem spune că există o bază. Aceasta ar fi un aspect. Cel de-al doilea aspect se referă la faptul că în Acordul de bază este inclus Recomandarea 1201 al Consiliului Europei (indiferent ceea ce scrie în notă, în josul pagini), ceea ce reprezintă o bază de referinţă.Recomandarea 1201stipulează, la articolul 11, dreptul minorităţilor care într-o regiune formează majoritatea să aibă autorităţi administrative autonome. Este totuna cum interpretează părţile această recomandare, fie ca drept colectiv sau drept individual al maghiarilor care trăiesc aici, este absolute indiferent. Atricolul 11 se referă la faptul că noi avem dreptul să dispunem de o autoritate administrativă autonomă, conform tradiţiilor noastre istorice şi  situaţiei noastre specifice”.

La remarca privind afirmaţia făcută de deputatul Jobbik în Legislativul Ungariei, István Szávay, la o zi de la expulzarea sa, şi anume că nu este nicio problemă, dacă el nu poate intra pe teritoriul României, Jobbik va trimite pe altcineva în locul său pentru a continua programul de campanie electorală început aici în perspectiva alegerilor parlamentare din Ungaria, Balázs Izsák a considerat că „a fost un gest simbolic prin care politicienii români din conducerea superioară, Guvernul a înţeles totul ca un joc de şah, şi de fapt au vrut să-i dea şah-mat pentru Fidesz-KDNP”.

La întrebarea, dacă ar fi nevoie de măsuri mai radicale pentru ca după expulzarea unei persoane să nu mai poată intra nicio altă persoană din partea respectivei organizaţii pe teritoriul României, preşedintele CNS a arătat:

Pe parcursul organizării acţiunii noastre noi am anunţat că nu dorim să vedem participanţi în uniforme, dar ştim în acelaşi timp că uniforma Gărzii Maghiare nu este interzisă în România. Autorităţile române ne-au avertizat că în situaţia în care ei nu încalcă legea, noi nu-i putem da afară din cauza uniformei. Este interesant – şi acesta este un alt gest simbolic –, se pare că autorităţile române şi Guvernul român au nevoie în continuare de uniformele Gărzii Maghiare. Prin urmare, în România nici acum nu este interzisă uniforma Gărzii Maghiare, deoarece România este interesată ca politica maghiară, lucidă care  luptă pentru obţinerea unei autonomii legitime, să poată fi asemănată oricând cu o organizaţie paramilitară importată, susţinând că aceste organizaţii au demonstrat împreună cu CNS. Aşadar, România apelează la acest gest fără sens şi spune că Gábor Vona nu are voie să intre pe teritoriul său, însă Jobbik poate intra oricând, poate defila ca să fie fotografiat şi filmat la diferite manifestări, şi pentru a spune: <iată aspiraţiile de autonomie, iată aceşti politicieni maghiari sunt la cinci metri de Garda Maghiară>. Reprezentanţii Gărzii Maghiare în România merg acolo unde vor ei, participă la acţiunile la care vor ei.

La întrebarea, care sunt proiectele de viitor  care vorapropia şi mai mult CNS de cauza autonomiei, Balázs Izsák a declarat:

În ultimii zece ani am întreprins demersuri vizibile, dar am avut şi lucruri mai puţin vizibile. Niciodată nu a fost scopul nostru ca ceea ce facem să fie vizibil. Noi am dorit, în primul rând, să fim eficienţi. Şi acum la fel pot să vă spun în ceea ce priveşte viitorul, faptul că drumul ales de noi, pe care am pornit este drumul Consiliului Naţional Secuiesc, este drumul democraţiei şi al constituţionalităţii. În paranteză vă spun: Anul acesta a avut loc comemorarea a 200 de ani de la tragicul eveniment din Comuna Siculeni. Acest tragic eveniment din 7 ianuarie a rămas în conştinţa publicului ca Masacru din Comuna Siculeni. Prea puţini ştiu că timp de doi ani rezistenţa naţională secuiască a luptat cu dârzenie împotriva imperiului habsburgic, care tocmai era în formare. Ei au luptat pentru drepturile lor asigurate, prin  mulţimea petiţiilor au protestat împotriva încălcării Constituţiei Transilvaniei şi a drepturilor secuilor de către Viena. Nucleul acestei rezistenţe naţionale a fost bătălia dată pentru apărarea drepturilor comune, constituţionale. Aceasta este tradiţia secuilor. În concluzie, noi nu ne vom abate de la drumul constituţional, ceea ce nu înseamnă că nu suntem tari, perseverenţi şi consecvenţi.CNS nu este un partid, multe lucruri le-am preluat din societatea secuiască, cum ar fi, de exemplu drapelul secuiesc, care – după cum se ştie – din 2004 este drapelul şi simbolul CNS. Când toată lumea a început să fluture acest drapel, noi ne-am bucurat foarte mult, deoarece am văzut că acest drapel nu este numai al nostru, ci este al tuturor, este un simbol comun. Un partid trebuie să apăre cu grijă iniţiativele sale, deoarece altminteri pierde din voturile electoratului. Noi nu aveam asemenea griji”.

La finanul conversaţiei noastre l-am întrebat pe preşedintele CNS, Balázs Izsák, de unde are atâta energie, cum de reuşeşte să depăşească toate obstacolele şi să facă faţă tuturor provocărilor?

Nici nu ştiu cum să răspund la o asemenea întrebare. Din CNS fac parte 300 de delegaţi, toată lumea este foarte activă. Şi nici nu este atât de sigur că eu am cea mai multă energie, dacă mă gândesc acum la consiliile scaunelor secuieşti sau la Comisia Permanentă a CNS. Avem o sarcină bine definită şi trebuie să ştim să o îndeplinim. Dacă aş răspunde dintr-un unghi mai personal la această întrebare atunci v-aş spune că aşa am fost crescut de tatăl meu şi de mama mea. Am considerat tot timpul că sunt un ostaş, un luptător. Părinţii mei au fost profesori de literatură maghiară, care au luptat, la catedră, în cei mai întunecaţi ani ai dictaturii pentru păstrarea conştiinţei naţionale maghiare. Tatăl meu a luptat ca profesor universitar, ca istoric literar. În monografia sa despre scriitorul Isvan Asztalos astfel a definit sarcina unui scriitor, care de fapt era propria sa sarcină, şi tot în acest spirit i-a educat şi pe studenţii săi şi pe profesori, adică ca „luptători care nu intră în derivă”. Pentru tatăl meu, în ani 60 cel mai mare pericol din punctul de vedere al maghiarilor din Transilvania era această derivă neintenţionată şi spunea: trebuie formaţi luptători care „nu intră în derivă” şi care „prin zidul înfrumuseţat al raţiunii vor învinge sărăcia”. Pentru tatăl meu sărăcia a însemnat un lucru fără rost. Acesta a fost scopul său de viaţă, şi a încercat de când eram mic să facă din mine un luptător, aşa cum a vrut şi din elevii săi pe care i-a vizitat după ce au ajuns şi ei la catedră. A mers peste tot cu autobuzul, unde erau ei pentru a vedea, dacă foştii săi elevi predau la catedrele maghiare, deoarece una din problemele majore era că literatura maghiară era predată de profesori neinstruţi, iar profesorii de literatură, instruţi,  erau repartizaţi de inspectoratul şcolar la orele de desen sau de sport pentru ca ei să nu-şi poată desfăşura activitatea pentru care erau chemaţi. Dealtminteri, am vizut şi eu amprenta acestei lupte: anul trecut am avut posibilitatea să răsfoiesc, la CNSAS, dosarul întocmit despre tatăl meu, care cuprinde 1.600 de pagini, şi în care se poate citi despre modul în care securitatea a încercat să ţină sub control întreaga societate maghiară din Transilvania şi activitatea tatălui meu. În 1965, împotriva tatălui meu a fost întocmit un rechizitoriu şi s-a propus arestarea sa. De fapt, dacă te uiţi în rechizitoriu, acesta conţine unele lucruri care ar fi fost foarte greu de abordat din punct de vedere juridic. Acest rechizitoriu cuprinde tot despre ce v-am vorbit, faptul că tatăl meu i-a vizitat pe foştii săi elevi, că a luptat ca ei să primească catedra maghiară. Aşadar, la întrebare am răspuns şi printr-o latură personală”.

Îi dorim domnului preşedinte al CNS multă putere de muncă în continuare.

 Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = 10

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.