Colaborare cu Ungaria pentru exploatarea turistică și medicală a mofetelor de la Sântimbru Băi

Primarul Gábor Forgó și specialiști din Mátraderecske au vizitat Sântimbru Băi miercuri, 20 februarie. La Mátradercske funcționează un centru de mofetă, care primește zilnic 200-250 de vizitatori în perioada primăvară-toamnă. Prezentând acest exemplu, această localitate înfrățită din județul Heves ar oferi ajutor la continuarea investițiilor lansate la Sântimbru Băi.

Primarul Gábor Forgó s-a arătat deschis la un parteneriat, prin intermediul căruia s-ar proceda la o aplicare comună pentru fonduri UE, deoarece se dorește încurajarea dezvoltării continue și la Mátraderecske. Delegația, avându-l ghid pe Kencse Előd, a vizitat clădirea biroului de informare turistică și cele două mofete, toate aflându-se la jumătatea lucrărilor. După cum s-a spus, mofetele din Ungaria sunt mai sărace în sulf, decât cele din Sântimbru Băi.

„A fost lansată o vastă colaborare pentru dezvoltarea stațiunii Sântimbru Băi. Obiectivul pe termen lung, cooptând și specialiștii spitalului județean, este acela de a oferi un interes profesional, care pe termen lung va defini turismul medical al Ţinutului Secuiesc”– a spus Fülöp Kinga, primărița din Sântimbru.

Potrivit lui Gábor Forgó, mofeta din Mátraderecske este proprietatea administrației locale, care acum aduce și profit. Oferă 15 locuri de muncă, iar anul trecut s-au efectuat 38.000 de tratamente.

„Ne aflăm aici să întoarcem ceva din experiența noastră de 25 ani, pe care dealtfel am primit-o din partea Ţinutului Secuiesc. Prin colaborare, împreună vrem să participăm la un proiect european, de unde putem obține fonduri atât pentru dezvoltarea infrastructurii, cât și pentru testări. Toate acestea se bazează pe faptul că putem demonstra efectul benefic al gazului, astfel încât profesia medicală să o recunoască.”

Pe lângă reprezentanții celor două localități, a fost prezent la întrunire senatorul Tánczos Barna, Konrád Judit managerul spitalului și echipa medicală a spitalului din Miercurea Ciuc, precum și grupul de medici care operează mofeta din Mátraderecske.

Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, a salutat inițiativa, deoarece, așa cum a spus, pas cu pas, se exploatează atracția turistică a stațiunii, ceea ce poate duce la dezvoltarea întregii regiuni Ciuc.

„Împreună putem accelera dezvoltarea, dar trebuie să ne pregătim pentru afluența crescută de vizitatori în viitor” a declarat președintele CJ Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.RO

Foto: Ziar Harghita

Lasă un comentariu


+ 9 = 16

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.