În data de 26 august 1944, după ieşirea României din Alianţa cu Puterile Axei, armata sovietică a spart linia frontului de la Valea Uzului.

În Cimitirul Eroilor, înfiinţat în apropierea unei localităţi depopulizată, care aparţine comunei Sânmartin, judeţul Harghita, a fost organizată pentru a 25-a oară o manifestare aniversară, în amintirea victimelor şi a evenimentelor din timpul războiului.

În programul comemorativ organizat de Primăria Sânmartin, în parteneriat cu Consiliul Judeţului Harghita şi Centrul Cultural din Judeţul Harghita, iniţial nu era înscris nici un politician, care ar fi luat cuvântul. Potrivit informaţiilor portalului itthon.ma, în pofida acestuia fapt, în pauza dintre programul cultural şi slujba ecumenică, preşedintele Consiliului Judeţului Harghita, Csaba Borboly, a luat cuvântul, pe neaşteptate.

Nu vrem să analizăm acum, în ce măsură este un comportament etic pentru un politician, care se înghesuie să îşi ia cuvântul la o comemorare care teoretic este dedicată eroilor, şi la care, printr-o înţelegere tacită, politicienii nu iau cuvântul, dar şi aşa se pune întrebarea, cât de sănătos este ca participanţii să asculte un discurs din gura unui om cunoscut, care în persoana sa este responsabilul numărul unu pentru situaţia creată în cimitirul de la Valea Uzului?

Este doar cireaşa de pe tort că Borboly nu a fost în stare să citească aşa cum trebuie aproximativ zece proproziţii care ar fi trebuit să fie un aşa-zis discurs. Nu este suficient – potrivit informaţiilor portalului – că Csaba Borboly nu numai că a încurcat numele ultimului veteran în viaţă de la Valea Uzului (Viteazul Bartha Mihály), dar a modificat şi istoria. Potrivit spuselor domniei sale, armata sovietică a intrat în Transilvania pe 26 august 1994…

Sursa:itthon.ma

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto: itthon.ma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + 4 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.