
Guvernul Ungariei a lansat un nou site, sub genericul „Maghiarii din diaspora”. Scopul platformei este prezentarea printr-o nouă versiune a vieţii comunităţilor maghiare de dincolo de graniţele ţării, precum şi acţiunile întreprinse de ţara-mamă pentru susţinerea acestor comunităţi.
Vicepremierul responsabil pentru politica naţională, relaţii cu cultele religioase şi minorităţi naţionale, Zsolt Semjén, a declarat la o conferinţă de presă susţinută marţi, la Budapesta, că scopul a fost înfiinţarea unei noi versiuni cu ajutorul căreia poate fi accesat totul în acelaşi loc, şi care să fie, în acelaşi timp, şi personal.
Site-ul www.kulhonimagyarok.hu se împarte în trei părţi: ca portal de ştiri, misiunea sa este informarea, adică crearea posibilităţii pentru accesarea într-un singur loc a tuturor ştirilor legate de maghiarii din străinătate. De pe acest site pot fi accesate şi programele politice naţionale, diferite proiecte, cum este şi programul privind dezvoltarea grădiniţelor din Bazinul Carpatic, programul Kőrösi Csoma-Sándor, programul Petőfi Sándor, sau programele Mikes Kelemen şi Julianus, precum şi programul „Fără Frontiere!”
Zsolt Semjén a menţionat că în cadrul programului „Fără Frontiere!” 300 de mii de elevi maghiari din Ungaria au ajuns din 2010 pe teritoriile maghiare dinafara graniţelor Ungariei, numărul lor atingând numai în acest an 100 de mii.
Vicepremierul a evidenţiat şcolile maghiare din diaspora, care pot fi vizionate pe o hartă interactivă, pe site-ul nou înfiinţat.
Răspunzând la o întrebare adresată de MTI, Zsolt Semjén, a răspuns: printre proiectele de viitor se află şi prezentarea laolaltă a programelor tututor ministerelor ungare privind maghiarii din străinătate.
A doua latură a platformei este un fel de lexicon prin care pot fi accesate normele legislative aflate în vigoare, diferite strategii şi publicaţii. Tot aici este postat şi programul privind înfrăţirea oraşelor, a cărui lărgire poate fi urmărită de cei interesaţi cu ajutorul hartei interactive.
A treia parte a site-ului, care este şi cea mai importantă, conţine prezentarea unor întâmplări personale. Imaginea Bazinului Carpatic, tinerii, familiile şi întreprinzătorii maghiari din afara graniţelor Ungariei pot fi cunoscuţi din diferite rubrici, interviuri şi filme de scurt metraj. În prima etapă au fost postate 50 de asemenea întâmplări, dar numărul acestora se va extinde treptat, a declarat Zsolt Semjén.
La rândul său, secretarul de stat pentru politică naţională, Árpád János Potápi, a subliniat că noul site poate fi accesat de marţi şi în curând va fi construită şi varianta în limba engleză a site-ului.
Secretarul de stat a mai precizat că au lansat un apel studenţilor universităţilor şi şcolilor superioare maghiare din afara graniţelor Ungariei pentru a veni cu lucrări în care sunt prezentaţi maghiarii din străinătate prin întâmplări personale. Autorii celor mai bune lucrări pot participa la sfârşitul lunii noiembrie, la Eger, la o întrunire a specialiştilor. Proiectele pot fi depuse până pe 30 octombrie, pe site-ul nemzetpolitica@me.gov.hu.
Sursa: hirado.hu
Traducerea: Balázs Magdolna
Foto: hirado.hu