
În legătură cu urmările epidemiei de coronavirus, l-am întrebat pe vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Csaba Ferencz, dacă maghiarii din Transilvania pot conta pe ajutorul Guvernului ungar în perioada de epidemie, dar şi după această perioadă, în condiţile în care Covid-19 va lăsa în urmă o situaţie foarte grea din punct de vedere economic, vicepreşedintele CNS, Csaba Ferencz a precizat:
„Sper că ne va ajuta, însă nu sunt în măsură să răspund la această întrebare. Desigur, contăm pe acest ajutor, ca şi până acum, mai cu seamă că Guvernul ungar a adoptat acum un plan pentru relansarea economiei, iar în cadrul sistemului de cooperare se vor gândi, probabil, nu numai la maghiarii din Ungaria şi la cei din Bazinul Carpatic. Cred că acest proces nu se va opri, deoarece este mare nevoie de ajutor. Aşadar, contăm pe ajutorul Guvenrului de la Budapesta”.
La întrebarea, dacă – în opinia sa – în perioada stării de urgenţă autorităţile centrale şi locale au adoptat măsuri eficiente, Csaba Ferencz a afirmat:
„Cred că la nivel local au fost adoptate măsuri bune, iar informarea populaţiei funcţionează corespunzător. În ceea ce priveşte măsurile luate la nivel central, cred că restricţionarea circulaţiei a fost eficientă în întreaga ţară. În privinţa protejării personalului medical, au fost luate măsuri insuficinte, dar nu numai în România, ci şi în alte ţări europene”.
La întrebarea, dacă populaţia maghiară este informată în limba maghiară despre epidemie şi măsurile luate, vicepreşedintele CNS a menţionat:
„Cel puţin la Sfântu Gheroghe, în judeţul Covasna, populaţia este informată şi în limba maghiară. Consiliile locale au constituit sisteme speciale de informare, şi după câte ştiu, şi biroul central al UMDR a lansat un proces de informare, care este transmis şi ziarelor judeţene. Dealtminteri, pe de o parte, este necesar ca oamenii să fie informaţi prin ziare, iar pe de altă parte, şi presa trebuie să rămână în viaţă, deoarece marea majoritate a ziarelor de aici sunt particulare şi care sunt lipsite acum, în timpul stării de urgenţă, de reclame, având în vedere că multe firme mai mici şi-au închis porţile.
Menţionez, că presa scrisă este citită de cea mai vulnerabilă categorie a populaţiei, respectiv de oamenii în vârstă. Din acest punct de vedere este important ca informaţia să ajungă şi la această categorie, care nu se poate informa din alte surse credibile. Astfel că este mare nevoie de informarea locuitorilor, prin intermediul ziarelor, şi cred că, la nivel local, oamenii acordă atenţie comunicărilor şi informărilor date de autorităţile locale”.
Interviu realizat de: Balázs Magdolna
Foto:hatarok-nélkul.com