Conform deciziei Executivului de la Budapesta, în Ungaria examenul de bacalaureat va începe pe data de 4 mai. În acest context, secretarul de stat pentru învățământul public din Ungaria, Zoltán Maruzsa, a precizat recent că la examen pot participa și elevii din afara granițelor țării.

L-am întrebat pe deputatul Ödön Szabó, dacă sunt și elevi maghiari de clasa a XII-a care doresc să susțină examenul de bacalaureat în Ungaria?

„Sunt elevi și acum, dar au fost și până acum, în fiecare an, care au susținut examenul de bacalaureat în Ungaria. În primul rând este vorba despre elevii din localitățile de graniță, dar nu numai, care au terminat liceul în Ungaria. Noi am efectat un sondaj din care a rezultat că zeci de elevi maghiari din localitățile de graniță au terminat în ultimii ani studiile de liceu în Ungaria. Desigur, acești elevi acum sunt acasă, la familiile lor, după ce și în Ungaria au fost închise școlile și căminele. Acum, trebuie să li se asigure posibilitatea de trecere a graniței, așa cum se asigură și pentru muncitori sau navetiști, deoarece în Ungaria ei sunt într-o relație de drept în domeniul învățământului. În ceea ce privește plasarea în carantină, în această chestiune, UDMR a avut o intervenție, chiar eu personal am adresat o scrisoare Ministerului ungar de Externe, și tocmai de aceea a dat o declarație secretarul de stat pentru învățământ, Zoltán Maruzsa, în care a precizat că elevii nu vor fi plasați în carantină pentru 14 zile la graniță, ci vor fi supuși doar testului de coronavirus. Astfel că nu vor avea nici o obligație în plus, pot să treacă granița și ei, la fel ca și navetiștii din localitățile de lângă graniță. Este adevărat că elevii nu merg la muncă, dar se află într-un raport juridic similar cu cel prevăzut într-un contract semnat cu patronul. Rezolvarea problemei privind trecerea graniței a fost o chestiune importantă pentru elevii care au terminat liceul în Ungaria, deoarece, dacă ei nu s-ar fi putut prezenta la examenul de bacalaureat, ar fi însemnat patru ani pierduți”.

La remaraca noastră, că elevii care au terminat liceul în Ungaria este posibil să continue studiile în Ungaria, Ödön Szabó a precizat:

„Dacă vă uitați la o statistică, v-ar surprinde că, de exemplu, printre studenții Universității Babeș-Bolyai din Târgu Mureș sunt tot mai mulți cursanți care provin din Ungaria, care sunt ceatățeni ungari, adică s-au născut acolo și totuși învață la această universitate. Așadar, sunt și cetățeni ai Ungariei care învață la secția maghiară a Universității Babes-Bolyai. Ei aleg să învețe aici, pe de o parte, datorită nivelului de educație, iar pe altă parte, datorită spiritualității orașului. Eu cunosc personal studenți la secția de etnografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care au venit aici din județul Hajdu-Bihar. În ceea ce rivește recunoașterea diplomelor, în cadrul Uniunii Europene există o precedură universală de recunoaștere a diplomelor, care este relativ simplă: trebuie doar pregătit un dosar cu copiile actelor – actul de studii, adeverință de promovare a examenului de bacalaureat și actul de identitate – iar pe baza acestor acte se elibereaza atestatul de recunoaștere a diplomei”.

La întrebarea, dacă sunt și elevi din alte județe ale țării, de exemplu din județul Harghita, care nu au terminat liceul în Ungaria, dar vor să susțină acolo examenul de bacalaureat, deputatul UDMR a subliniat:

„Probabil că sunt  elevi și din acest județ. Au fost elevi și în anii trecuți care, din cauza admiterii la facultate, au dat examenul de bacalaureat în Ungaria. Aici, la examenul de admitere, ei au primit un punctaj mai mare. Acești elevi s-au pregătit, de fapt, la examenul de bacalaureat cu nivel ridicat. Astfel, la examenul de admitere au obținut un număr de punctaj mai mare. Dat fiind faptul că în România examenul de bacalaureat are loc, de regulă, mult mai târziu, ei au avut posibilitatea să aleagă o facultate care aici, acasă, nu era, eventual, în posibilitățile lor de opțiune”.

La întrebarea, dacă un elev maghiar din România, de exemplu, din județul Haghita, care a terminat liceul acasă, dar va susține examenul de bacalaureat în Ungaria, după care se întoarce acasă și își continuă studiile aici, nu va trebui să dea examen și din limba română, deputatul Szabó Ödön a subliniat:

„Elevul care și-a susținut examenul de bacalaureat oriunde în Europa, să zicem, în Franța sau în Spania, poate veni la oricare facultate din România, în condiții similare, amintite mai sus, adică obține atestatul de recunoaștere a diplomei și se înscrie la facultatea dorită. Câți studenți străini nu sunt la facultățile de medicină care s-au înscris cu diplome de bacalaureat obținute în România și care au un an la dispoziție pentru a învăța limba română la un anumit nivel, chiar dacă studiază la secțiile de limba engleză, deoarece la practică trebuie să vorbească în limba pacientului”.

Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Foto:ro.wikipedia.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = 16

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.