UDMR încearcă să obțină mandate în administrațiile locale din diaspora internă maghiară ca membru al unor alianțe electorale

La alegerile locale din spetembrie, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) încearcă  să obțină mandate în administrațiile locale din județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara ca membru al unor alianțe electorale.

Potrivit ediției de luni a ziarului clujean ”Krónika”,  la alegerile pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița, candidații UDMR vor fi înscriși pe o listă comună a alianței electorale formată din Partidul Social Democrat (PSD)-Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE)-Partidul Pro România-UDMR. În acest sens, până în prezent nu a existat un exemplu în istoria UDMR.

Purtătorul de cuvânt al UMDR, Csilla Hegedüs, a declarat Agenției de Presă MTI: Consiliul Reprezentanților Unionali (SZKT) a decis în prealabil că înainte de alegerile locale desemnarea candidaților poate avea loc, respectiv acordurile electorale la nivel local sau județean pot fi încheiate cu alte forțe politice numai cu aprobarea Prezidiului Uniunii. Asemănător situației din Bistrița-Năsăud, UDMR încearcă să obțină mandate în Consiliul Județean Hunedoara ca membru al unei alianțe electorale, numai că în timp ce la Bistrița a încheiat o alianță cu partidele de stânga, la Hunedoara s-a aliat cu formațiunile de dreapta, și anume cu Partidul Național Liberal (PNL) și cu Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), a adăugat Csilla Hegedüs, care a precizat: ”Am încheiat aceste alianțe în județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara, deoareca în aceste județe maghiarii trăiesc dispersați și, implicit, numărul lor este mai mic de 5%, motiv pentru care nu am putut participa în procesul decizional. În județul Hunedoara ponderea demografică a comunităţii maghiare este de 3,6% şi de aceea în Consiliul Județean nu avem reprezentant de 16 ani de zile. Candidatul UDMR se situează pe locul cinci (poziţie eligibilă) în lista comună a alianței electorale PNL-RMDSZ-PNTCD, astfel că vom putea participa în luarea deciziilor la nivel județean”. Csilla Hegedüs a mai subliniat că după 12 ani, Organizația Județeană Bistrița-Năsăud a UDMR va avea din nou posibilitatea să asigure un reprezentant maghiar în Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, unde candidatul UDMR se află pe locul 6. pe lista electorală, și pentru a menține mandatul pentru un reprezentant maghiar în administrația municipiului Bistrița, unde candidatul UDMR se află pe locul al cincilea.

Sursa:MTI

Foto:m.vajma.info

Lasă un comentariu


5 + = 13

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.