
La editura “Curtea Veche” din București a apărut un volum care prezintă în limba română istoria secuilor. Volumul “O scurtă istorie a secuilor” a fost scris de istoricul Gusztáv Mihály Hermann din Odorheiu Secuiesc.”
Autorul cărții a declarat miercuri Agenței de Presă MTI că acest volum este primul care a fost scris publicului român despre istoria secuilor de un istoric maghiar și care va ajunge să fie comercializat în librăriile din România. Autorul a amintit că editura a manifestat și anterior deschidere față de cultura maghiară, deoarece a publicat în limba română mai multe creații literare. Istoricul maghiar a precizat că a primit solicitarea pentru a scrie publicului cititor român o carte cu un text mai succint și lizibil despre istoria secuilor. Autorul a acceptat această invitație și a decis că va scrie cartea de la bun început în limba română.
Volumul oferă o viziune de ansamblu începând de la caracteristicile geografice regionale, Evul Mediu și până la epocile cele mai moderne, abordând şi chestiunea autonomiei care este în continuare un subiect ascuțit în viața publică românească. Gusztáv Mihály Hermann a mai precizat Agenției MTI că este recunoscător redactorului cărții, care a semnalat tot timpul dacă vreun aspect era mai sensibil pentru români, fie din punct de vedere politic, fie din punct de vedere al orgoliului național.”Au fost compromisuri mărunte, dar ceea ce am vrut să scriu în carte, am scris, însă uneori am acceptat o redactare mai rafinată, propusă de redactor”, a spus istoricul maghiar, potrivit căruia cititorul român se va putea informa, în sfârșit, în limba sa maternă din sursă credibilă despre secui.
Directorul executiv al editurii Curtea Veche, Barna Némethi, a declarat pentru MTI că este important ca istoria secuilor, care în viaţa publică românească este deseori plină de mituri şi exagerări, să fie demitificată.
”Am considerat că este important să regândim toate lucrurile despre care am crezut că le cunoaștem”,a adăugat Barna Némethi, care a mai precizat: Cartea nu vine cu o nouă ipoteză, ci încearcă să prezinte cu profesionalism rezultatele cercetărilor arheologice, precum și diferite documente istorice.
Sursa: MTI
Traducerea: Péterfy Tünde
Foto: kultura.hu