
Consiliul Județean Mureș planifică construirea unui centru de inovare, care să fie în acelaşi timp un centru de evenimente multifuncţional, unic în Transilvania.
Projectul centrului de evenimente, numit Centru de Inovare Transilvania, de care va aparține și un centru de date de mare capacitate și un centru de cercetare, a fost prezentat la o conferință de presă susținută marți de președintele Consiliului Județean Mureș, Ferenc Péter, candidat al UDMR pentru un nou mandat la alegerile locale din 27 septembrie.
”Datorită caracteristicilor geografice și infrastructurale, județului Mureș poate deveni liderul regiunii. Județul Mureș se află în partea centrală a țării, are un aeroport internațional, iar în viitorul apropiat va fi traversat de două autostrăzi. În urma analizării acestor posibilități s-a desprins ideea unui proiect care va reprezenta cea mai importantă investiție de inovare în următorii zece ani a județului”, a precizat Ferenc Péter cu ocazia prezentării Centrului de Inovare Transilvania.
Politicianul UDMR a adăugat că în prezent în județul Mureș nu există o sală de sport sau un centru comercial unde ar putea fi organizate evenimente de amploare. Construirea Centrului de Inovare Transilvania ar completa acest deficit. În acest centru vor putea fi organizate evenimente pentru mii de oameni, și anume conferinţe profesionale naţionale şi internaţionale, precum şi expoziţii şi târguri în spaţiu închis sau în aer liber. De asemenea, acest centru de evenimente va fi legat de un centru de date cu capacitate mare şi un centru de cercetare, care va sta la dispoziţia experţilor şi studenţilor din domeniul dezvoltării IT. ”Azi, sectorul IT din Transilvania este dominat de Cluj-Napoca. Dorința noastră este ca județul Mureș să fie lider și în domeniul digitalizării și a inovării!”, a subliniat Ferenc Péter.
Centrul de evenimente va fi construit în apropierea orașului Târgu Mureș, pe traiectoria autostrăzii și aeroportul internațional, din fondul europene alocate special pentru proiecte d einovare.
Sursa: MTI
Traducerea: Péterfy Tünde
Foto:maszol.ro